Colectia de povestiri sci-fi

Privirea îi aluneca instinctiv pe linia albã ce despãrþea cele douã sensuri ale drumului în timp ce gândurile îi goneau cu mult mai repede ºi mai departe decât maºina pe care o conducea. Periodic câte o pereche de faruri îi amintea cã nu e singur pe ºosea, cã alþii, asemeni lui þintuiesc linia de pe mijlocul drumului. I se pãru brusc ca linia aceea albã pe care n-o scãpase o secundã din ochi se mãreste, se apropie si îl învãluie în luminã. Nu gãsi timp sã reacþioneze. Auzi o trosniturã cumplitã, apoi simþi o durere cum nu crezuse vreodatã sã existe. Totul se liniºti mai apoi, odatã cu întunericul ce îl învãluia rece ºi deveni conºtient cã murise. κi dorise mereu, ba chiar se rugase cu înflãcãrare sã nu moarã în accident de maºinã iar acum când trecuse prin aceastã experienþã constatã cã era mai puþin dureros decât îºi imaginase. Se strãdui totuºi sã îºi miºte degetele, duse mâna spre un buzunar interior al hainei ce credea ca o poartã ºi cu toate cã nu se aºtepta, scoase la ivealã un carneþel. Citi cu satisfacþie pe copertã titlul pe care îl scrise când avea optsprezece ani ºi care încã sclipea la fel de frumos: "Lucruri pentru care m-am rugat ºi nu le-am primit." Scotoci din nou prin buzunar ºi i se pãru cã mâna îi alunecã adânc pânã când vârful degetelor îi atinserã un pix. Îl apucã ºi se grãbi sã scrie, undeva pe la sfârºitul carnetului, un numar din trei cifre, dupã care înºirã cea din urmã rugaciune neascultatã. Se gândi cã putea sã porneascã liniºtit spre Dumnezeu ºi sã îi cearã socotealã. Rãscoli bezna din jur. Treptat, realizã cã picioarele îi erau îmbâcsite de apã ºi noroi si se strãdui sã le scuture. Porni la nimerealã prin întuneric pânã simþi asfaltul cald sub ceea ce numea tãlpi. Privi în jur. O linie albã, strãlucitoare, ºerpuia pe lângã el si hotãrî sã o urmeze. "Drumul cãtre Dumnezeu" îºi spuse. Începu sã se obiºnuiascã cu întunericul ºi reuºi sã distingã lumea din jurul sãu: o baltã, poate un râu liniºtit în stânga sa, un câmp nesfârºit de cealaltã parte a drumului. Continuã sã meargã dupã linia albã pânã ce aceasta se sfârºi brusc. Se temu s259  meargã mai departe de teamã sã nu se prãbuºeascã în cine ºtie ce hãu întunecat aºa cã porni pe câmpul neted din dreapta. Întâlni buchete de arbuºti ce se fãceau din ce în ce mai mari cu fiecare pas pânã devenirã o întreagã pãdure. În faþa sa, se zãrea o luminiþã. Porni într-acolo. Ajunse curând înaintea unei barãci dãrãpãnate prin gãurile cãreia se scurgeau agale valuri de ceaþã lãptoasã. Se apropie si privi înãuntru printre scânduri. Un opaiþ atârna deasupra unei mese, în jurul cãreia patru indivizi jucat cãrti si fumau. Chipurile li se pierdeau în fum, sub pãlãriile învechite, dar putu sã distingã oasele degetelor cu care aruncau carþile pe masã.  Împinse uºa ºi nãvãli înãuntru. "Îl caut pe Dumnezeu!" Indivizii se prãpãdirã de râs. "Dacã îl cauþi pe Dumnezeu trebuie sã zbori! Pe aici n-ai sã gãseºti decât putreziþi ca noi!"  Ieºi afarã ºi porni înapoi dupã linia albã. O regãsi dupã mult timp ºi cum dãdu ochii de ea se ridicã usor plutind. Linia ºerpuia sub el ºi putu citi o propoziþie scrisã pe câmpul întunecat de dedesubt "Lucruri pentru care m-am rugat si nu le-am primit." Avu impresia cã þine întreg câmpul în mânã. Cu cât se înãlþa mai mult, se pierdea în luminã ºi sub picioarele lui, câmpul neagru se fãcea tot mai mic.

"Am pierdut subiectul AC1101! Din nou la bariera de luminã!" Cercetãtorul privi personalul din jurul sãu. Tãcu vreme de câteva clipe. Încã un subiect pierdut. Un nou experiment ratat. În momentul acela încetã sã mai fie vorba de mândria proprie a unui savant impunãtor ci doar de curiozitatea cumplitã ce îl rodea cu fiecare eºec. Avea o singura ºansã sã ºtie ce se aflã dincolo de bariera de luminã. Luã eticheta AC1102 ºi o lipi în jurul degetului mic apoi se întinse în simulator cu ochii închiºi.

            Sunetul sacadat al locomotivei îl liniºti. ªinele sclipeau sub privirea sa, mergând înainte...