NeSfantul Graal

de Frank Roger,

Crocodilul sări din mlaștină și își deschise fălcile uriașe chiar în fața unei tinere care se apropiase de marginea bălții. Femeia nu-i dădu nicio atenție și se îndreptă liniștită drept spre creatura dezlănțuită.
- Vizitați Centrul Acvatic, bubui o voce de nicăieri. Puteți înota cu delfinii și cu rechinii și puteți hrăni crocodilii. Încercați toboganele noastre acvatice și celelalte distracții, pentru numai șaptezeci și cinci de dolari.
Crocodilul dispăruse deja în mlaștina lui virtuală când femeia luă loc la o masă goală.
- E mișto tipa, murmură șeful lui Roy aprobator, așteptând comezile, în bucătărie.
- Te cred, îi răspunse Roy. Pot să o servesc eu, Kelvin? Șeful dădu din cap că da.
Roy o urmări pe femeie tastând comanda, holbându-se la scannerul care îi verifică, prin retină, contul din bancă, apoi lăsându-se pe spate relaxa-tă. Intrară și alți clienți și crocodilul reapăru, repetându-și invitația în parcul acvatic. Femeia își scoase telefonul web, pentru a nu se plictisi cele câteva minute cât dura până ce bucătăria automată avea să-i gătească mâncarea. Nu dădu nicio atenție celorlalte reclame holografice din mijlocul restaurantului; un avion care decola și pe ale cărui aripi puteai citi prețurile de la ofertele promoționale ale companiei Apple Airlines.
Când mâncarea fu gata, Roy luă farfuria aburindă și se grăbi spre masa tinerei, zâmbind fericit, debordând de energie și de sentimente pozitive, acesta fiind și motivul pentru care ființele omenești mai erau încă folosite aici pe post de chelneri, în locul roboților. Faptul că chelnerii în carne și oase erau mai calzi și aveau acel șarm tipic uman făcea diferența, obișnuia să spună Kelvin oricui îl asculta. Și, energizați de tot felul de droguri, oamenii făceau schimb după schimb, zâmbind și transmițând încredere clienților.
În timp ce punea farfuria pe masa femeii, sistemul audio îi spunea:
- Vă mulțumim că ați ales Lunch Mob pentru a lua masa.
O clipă, ochii i se întâlniră cu ai femeii și Roy se simți de parcă ar fi fost lovit de un fulger. Femeia era, într-adevăr, deosebită. Se întrebă dacă reacția sa era datorată drogurilor sau dacă nu era cumva dragoste la prima vedere.
În timp ce ea se aplecă deasupra mâncării, o studie în detaliu: părul, hainele și micile tatuaje de pe corp, care păreau vii și aruncau niște efecte irizante pe piele, ornamentele fosforescente de pe sânii care ieșeau provocator din rochia strâmtă. Când, în sfârșit, reuși cu mare greutate să-și ia privirea de la ea, un alt grup de clienți intră în bar.
Apoi, totul se petrecu foarte repede. Chiar în momentul în care crocodilul și hologramele aviatice își făcură apariția din nou, clienții care sosiseră mai devreme se repeziră în direcția lui. Cineva îl izbi cu putere, trântindu-l la pământ, așa că nu mai reuși să vadă ce se întâmpla, căci nimerise exact în mijlocul hologramei comerciale. Simți cum cineva îl calcă apăsat și imediat se trezi cu vreo două trupuri peste el. Se rostogoli într-o parte, cât putu de repede, apoi sări în picioare. Holograma dispăruse. Privi în jur, năucit. Toți clienții dispăruseră, inclusiv femeia pe care tocmai o servise.
- Ce naiba a fost asta? urlă el.
- Nu știu, răspunse Kelvin din spate. Totul a fost așa de repede că nu am apucat să văd nimic. Plus că m-a incomodat holograma.
- Va trebui să urmărim cd-ul de la camerele de supraveghere și să chemăm Poliția, spuse Roy. Și să o aducem înapoi pe tipa aia superbă.
- Cred că nici camerele nu au prins mare lucru din cauza hologramei, îi răspunse Kelvin. Nu-ți bate capul cu fata, a plătit, chiar dacă nu a apucat să mănânce mare lucru. Iar tipii ăilalți nu au consumat nimic. Să știi că asta nu a fost o bătaie obișnuită, Roy. Hai, mai ia o pastilă ca să-ți revii! Clienții pot să apară în orice clipă. Nu-ți fă griji, am să anunț eu totul la Poliție. Te simți bine?
- Da, nu am nimic, doar că am pierdut ceva, spuse Roy pe un ton plângăreț.
- Ce anume?
- Pe tipă.
- Hai, lasă astea, ia niște energizante și o pastilă că avem treabă.
- Glumeam și eu, minți Roy și se îndreptă, cu pași mari spre bucătărie, să ia încă o doză. Pastilele chiar îl ajutau și, nu după multă vreme, energia și starea de bună dispoziție îi reveniră la nivelul normal. Nu se mai întâmplă nimic până la sfârșitul turei. Se bucură când ajunse acasă, dar nu reuși câtuși de puțin să-și scoată din minte imaginea fetei din după amiaza aceea.


continuarea în ediția tipărită

Popularitate:


 

Lasa un comentariu

* Codul din imagine:
click pt cod nou

Parerile altora