Sezonul mutantilor

de Robert Silverberg,

Ieri a nins de opt centimetri. Astăzi, un vânt năprasnic vine dinspre ocean, lovind mormanele de zăpadă. Este sfârșitul iernii, partea cea mai blândă din an. Este sezonul sosirii mutanților. Au apărut acum zece ani, aceleași șase familii, ca întotdeauna, au închiriat toate casele de pe plajă, din partea nordică a drumului Dune Crest. Le place să vină aici iarna, când turiștii sunt plecați și plajele sunt goale. Presupun că nu le place să aibă mulți oameni normali în jur. Iarna aici rămân doar o mică parte din locuitorii anuali ca noi. Iar noi nu dăm atenție mutanților, atât timp cât ei nu ne deranjează.
Îi văd acum, zbenguindu-se pe mal, copii și maturi. Frigul pare să nu-i afecteze deloc. Pe mine mă afectează destul, stând afară pe o astfel de vreme, dar ei nici măcar nu se deranjează să poarte palton. Doar hanorace subțiri și pulovere. Cred că au pielea mai groasă decât noi – ca o piele de animal, lucioasă, de culoarea mărului verde – și poate chiar un metabolism diferit. Ar putea trece ca fiind oameni de pe altă planetă, dar nu, sunt toți născuți în SUA, la fel ca tine și ca mine. Doar că sunt mutanți. Obișnuiam să le spunem monștri. Dar, desigur că nu trebuie să le spui așa acum.
Fac tot felul de trucuri. Pot chiar zbura. Oh, nu e chiar zbor adevărat, e mai mult un fel de sări-tură și plutire, dar pot străbate chiar douăzeci, treizeci de picioare prin aer și să plutească timp de trei sau patru minute. Levitație, îi spun ei. Câțiva dintre ei levitează chiar acum deasupra oceanului. Le-ar fi învățătură de minte, dacă ar cădea și s-ar uda. Dar nu-și pierd niciodată controlul. Și privește, doi dintre ei se bat cu bulgări de zăpadă fără ca măcar să-și folosească mâinile, doar adună zăpada cu ajutorul minții, o transformă în bulgări și o aruncă. Se numește telekinezie.
Am învățat acești termeni de la fiica mea mai mare, Ellen. Are șaptesprezece ani. Petrece mult timp cu unul dintre copiii mutanți. Îmi doresc să stea departe de el.
Levitație. Telekinezie. Mutanți care închiriază case de pe plajă. E o lume nebună.
Uită-te la ei cum sar. Par fericiți, nu?
Sunt aici de trei săptămâni. Cindy, fiica mea mai mică – de nouă ani – m-a întrebat astăzi despre mutanți. Ce sunt, de ce există.
I-am răspuns că sunt trei tipuri de oameni. Unii au piele măslinie și păr ca lâna, unii au piele galbenă și ochi oblici, unii au....
- Astea sunt rase, a spus ea. Știu despre rase. Rasele arată diferit la exterior, dar în interior sunt cam la fel. Dar mutanții sunt cu adevărat diferiți. Au puteri speciale și unii dintre ei au corpuri ciudate. Sunt mai diferiți decât sunt cei din altă rasă, și asta e ceea ce nu înțeleg.
- Ei sunt un tip special de oameni, i-am spus. S-au născut diferiți de ceilalți.
- De ce?
- Știi ce sunt genele, Cindy?
- Puțin, a spus ea. Abia începem să învățăm despre ele.
- Genele sunt cele care determină cum vor arăta copiii noștri. Ochii tăi sunt căprui pentru că eu am gena ochilor căprui, înțelegi? Dar câteodată au loc transformări bruște în genele unei familii. Câteodată intervine ceva străin. Poate ochii galbeni. Asta înseamnă o mutație. Mutanții sunt oameni ale căror gene au suferit o transformare ciudată acum câtva timp în urmă, cincizeci, o sută, trei sute de ani, și transformarea din gene a devenit permanentă și s-a transmis de la părinți la copii. Precum gena pentru plutire. Sau gena pentru pielea lucioasă. Sunt tot felul de gene mutante diferite.
- De unde au venit mutanții?
- Au fost aici dintotdeauna.
- Dar de ce nu vorbește nimeni despre ei niciodată? De ce nu există nimic despre mutanți în manualele mele școlare?
- Durează ca ceva să ajungă în manuale, Cindy. Manualele tale au fost scrise acum zece sau cinci-sprezece ani. Atunci oamenii nu știau multe despre mutanți, nu s-au spus multe despre ei, mai ales copiilor de vârsta ta. Mutanții încă se mai ascundeau. Au locuit în locuri retrase, s-au deghizat, și-au ascuns puterile.
- De ce nu se mai ascund?
- Pentru că nu trebuie, i-am spus. Lucrurile s-au schimbat. Oamenii normali îi acceptă. Am scăpat de multe idei preconcepute în ultima sută de ani. Cândva orice era chiar și numai un pic dife-rit îi făcea pe oameni stânjeniți. Orice fel de dife-rență – culoarea pielii, religie, limbă – cauza probleme, Cindy. Ei bine, am învățat să acceptăm oamenii care nu arată ca noi. Acum acceptăm oameni care nu sunt chiar umani. Cum sunt mutanții.
- Dacă îi accepți, spuse ea, de ce te enervezi când Emily merge să se plimbe pe plajă cu ăla, cum îl cheamă?


continuarea în ediția tipărită

Popularitate:


 

Lasa un comentariu

* Codul din imagine:
click pt cod nou

Parerile altora

1.Lilias

hahah :D am citit ce ai scris mai sus.ciudat,am ochii aproape galbeni,depinde de oameni,unii spun ca sunt galbeni altii spun ca sunt verzi.

2.AonavjcrMHubMMSoRZ

Me and this article, sitintg in a tree, L-E-A-R-N-I-N-G!

3.PlLvsWMgDUmkIlVp

3SE1RZ pkyustgoafek