
de Bruce Holland Rogers,
Ziua era luminoasă și însorită. În timp ce șoferul conducea mași-na generalului Meech spre clădirea Ministerului de Justiție, monumentele clădirii Congresului scânteiau, iar piscinele strălu-ceau. Cu o săptămână în urmă, inflores-cențele vișinii fuse-seră la maxim. Acum erau trecute și pe-talele cădeau ca zăpada roz pe pajiștile verzi. Câțiva turiști, majoritatea în uniformele roșii și albastre ale mișcării America First 1 se plimbau sub cerul albastru. Era, se gândea generalul Meech, o zi frumoasă. Soare destul de strălucitor pentru a da cuiva o durere de cap. O zi frumoasă în ciuda a toate. Gândul îl deprimă. Multe lucruri îl puteau deprima în aceste goluri între cele două compartimente ale vieții sale: spital și slujbă.
Ajuta faptul că era mereu în întârziere în ultima vreme și nu avea timp să culeagă rezumatele care îi erau trimise prin fax acasă înaintea întâlnirilor. Acasă era un alt gol, o altă tranziție de minimalizat, dacă ar fi fost posibil.
În fiecare zi de muncă trebuia să alerge, fără să aibă timp să construiască în cealaltă parte a vieții sale. Șoferul îl lăsa în fața Ministerului de Justiție, unde unul dintre consilierii Departamentului Antidrog (DEA) îi înmâna un dosar plin de hârtii pe care trebuia să le fi citit în noaptea dinainte. Consilierul îi spunea care erau prioritățile în drum spre sala de ședință, apoi el pleca la spital și lăsa în urmă tot ce s-a întâmplat acolo.
Dar când șoferul opri mașina, Meech văzu un consilier nou așteptându-l, o femeie cu fața exprimând îngrijorare. Spera că se va limita la a-și face treaba, dar bănuia că nu o va face.
- Generale Meech, spuse ea, înmânându-i un dosar. Bună dimi-neața, domnule. Eu sunt Pamela Ross.
Nu purta o uniformă propriu-zisă a Forțelor Armate, dar jacheta ei era roșie și fusta era albastră. Ca pentru a înlătura orice dubiu, purta un ac cu steagul America First prins de rever.
El deschise dosarul, se uită pe titluri și la primele rânduri de pe primele trei pagini, apoi închise dosarul.
- Am nevoie de o informare pe drum, spuse, pornind în sus pe scări. Ai citit astea?
Ea îl urmă.
- Da, domnule.
- Atunci să vedem cât ești de bună. Ce trebuie să știu neapărat?
- Dreamrail proliferează. Există instrucțiuni peste tot pe web despre cum să se producă diferite versiuni ale drogului. Chiar dacă unii pași sunt dificili, echipamentul necesar se găsește și la nivel de laborator de liceu. Se opri cât arătară legitimațiile la ofițerii de pază ai Poliției Federale și trecură prin detectoarele de metale, apoi își încheie ideea în partea cealaltă. Așa că interdicția posesiei, produ-cerii și importului nu va fi de ajuns pentru...
- Știri vechi.
Ea intră în ascensor înaintea lui și apăsă butonul de urcare.
- Cei care profesează în sfera sănătății mentale protestează împotriva interdicției, acum nu numai în San Francisco. Există psihoterapeuți în toată țara care pretind că au obținut rezultate pozitive în tratarea depresiei, a tulburărilor de somn și a unei game largi de....
- Din nou știri vechi, domnișoară Ross. Îmi spui superficialități. Ce îți spun cu adevărat aceste rapoarte?
Ea se încruntă, apoi dădu din cap.
- În regulă. Ceea ce văd în aceste rapoarte este că nu aveți destul sprijin în interior pentru această discuție aprinsă în războiul drogurilor.
- Așa e mai bine. Știam deja asta, dar se apropie de genul de gândire care îmi e de folos. Dă-mi pă-rerea ta, bazată pe astea. Flutură dosarul. Pe cine mă pot baza?
Se auzi un clopoțel și ușile se deschiseră. În timp ce Meech o îndemnă spre ascensorul din fața lui, Ross spuse:
- Koch. McAlester.
- Atât?
- După părerea mea, da.
- Irwin?
- Ministrul Justiției nu este în întregime în afara politicii. Mai întâi, nu i-au plăcut niciodată puterile dumneavoastră speciale. El crede că sunt extra-constituționale.
- Are dreptate, spuse Meech, în timp ce ușile se închideau. Apăsă butonul pentru etajul lor. Probabil că sunt. Dar au fost necesare.
- Citind printre rânduri, aș spune că el crede că e o greșeală politică să vă axați toată autoritatea împotriva acestui drog.
- De unde ai scos asta?
Ea deschise dosarul de manila și selectă o pagină. Meech o citi și, când ușile ascensorului se deschi-seră, o citea pentru a doua oară. Meech și Ross ieșiră. Coridorul era pustiu.
- Hmm, spuse Meech, când termină de citit pagina. Pentru un plan de intrare în vigoare, este lipsit de entuziasm din partea lui.
- Nimeni nu iese în față să spună că acesta este doar un drog de pe stradă pe care ar trebui pur și simplu să-l ignorați, dar numai Koch și McAlester sunt entuziaști în ceea ce privește elaborarea unei campanii reale împotriva lui. Și Koch nu va fi prezent la întâlnirea de astăzi. Dacă e să aveți o revoltă, astăzi se va întâmpla.
O revoltă. Domnișoara Ross avea tendință spre dramă. Ei bine, era tânără. Aproape că zâmbi. Cel puțin bine că femeia își lua slujba în serios.
Ross atinse ușor cotul uniformei lui Meech.
- Generale, cum se simte fiul dumneavoastră?
La naiba. Chiar uitase pentru un scurt moment. Meech se uită la mâna ei până când ea și-o retrase.
- Îmi pare rău, spuse ea. N-am vrut să....
- Ești nouă. Cine ți-a spus că adresând întrebări personale superiorilor tăi te va ajuta în această sluj-bă nu ți-a făcut un favor.
- Nu mi-a spus nimeni .... Eu doar, vreau să spun, am auzit despre fiul dumneavoastră și situația mea este atât de....
- Îți voi spune asta doar o singură dată. Munca este răgazul meu de la problemele personale. Înțe-legi? Nu le amestec.
Ea îl privi în ochi iar el văzu cum femeia alungă și îngrijorarea și rușinea. Într-o clipă, purta o mască în întregime serioasă și profesională. Stătea drept, atentă. Era atât de tânără încât probabil învățase acea expresie, acea postură, pe când era mică, ca și cercetaș al Forțelor Armate.
- Înțeleg.
- Bine, spuse el, vorbind serios. Asta e foarte bine. Poți să pleci acum.
continuarea în ediția tipărită
