
Trăieşte în Arizona, la o fermă împreună cu soţia sa, şi este unul din cei mai renumiţi scriitori de fantasy şi cărţi umoristice din America. Cele mai cunoscute nuvele sunt: Dogland (1997) şi Elswhere (1991) pentru care a luat Minessota Book Award for Science Fiction and Fantasy. A mai scris şapte romane şi peste douăzeci de povestiri, publicate în diverse reviste de specialitate. În povestirea care urmează, este descrisă, cu un umor aparte, o vizită extraterestră, iar „the aliens“ nu tot timpul sunt mai inteligenţi ca noi şi de aceea poate trebuie să ne speriem.
Un băiat cu câinele lui se plimbau prin pădure când au văzut o navă spaţială care tocmai ateriza. Doi extratereştri coborâră din ea. Unul era albastru, celălalt verde, ambii aveau solzi, ochi mari, roşii, şi tentacule lungi. În rest, nu aveau nimic ieşit din comun.
Extratereştrii au mers până în mijlocul poieniţei, unde au înfipt un jalon în pământ. Steagul avea culori stranii, care au deranjat ochii băiatului, iar inscripţiile păreau să spună: “Noi suntem primii aici. Sâc, sâc.”
Băiatul îi şopti câinelui:
- Nu mi-e frică. Du-te tu primul.
Câinele lătră scurt: “Ham! Ham!”
Băiatul se gândi că lătratul înseamnă: “Şi tu eşti speriat. Nu mă păcăleşti tu.”
Aşa că băiatul zise:
- Ba nu sunt, şi se îndreptă spre extratereştri.
(Ceea ce spusese, de fapt, căţelul era, “Dacă ai arunca un băţ, aş fugi după el, l-aş mesteca până devine moale şi subţire, şi apoi l-aş aduce înapoi la tine, ca să-l arunci din nou.”)
- Salut, băştinaşule, spuse extraterestrul albastru. Mă numesc Miglick şi el e partenerul meu, Splortch. Noi am descoperit planeta ta.
- Dap, încuviinţă celălalt. Noi. E a noastră.
- Şi o numim planeta Miglick, zise Miglick.
- Dap, aprobă extraterestrul verde. Aşa facem. Stai ... nu! O numim planeta Splortch.
- Are deja un nume: Pământ, interveni băiatul.
Miglick îi zise atunci lui Splortch:
- Poate ar trebui s-o numim ca pe a noastră. Am putea să-i zicem Noua Veebilzania.
- Hmm ... neinteresant! spuse Splortch.
- Toată lumea îi zice Pământ, zise băiatul.
- Ham! Ham! lătră câinele.
- Aceşti Splortchieni încercă să ne sugereze ceva?
- Miglickianul acesta mic a spus “Ham!” Cred că înseamnă că vor să ne dea tot aurul lor, zise Miglick.
(Câinele vru de fapt să zică: “Extratereştii ăştia sunt prietenoşi? Nu vor să se rostogolească într-o baltă de noroi?”)
- Hmm ... nu avem deloc aur să vă dăm, interveni băiatul.
- Păcat. Toţi ochii lui Miglick priveau chiorâş. Atunci ce ai de spus, miglickianule?
- Mă numesc Brian. Şi sunt o fiinţă umană de pe Pământ. Acesta e Lucky. E un câine.
- Numele lui e Pry-on, zise Splortch lui Miglick. E din tribul splortchienilor numiţi şi hummings. Această poieniţă unde am aterizat se numeşte Urp. Micul splortchian este foarte norocos. Membrii tribului său se numesc raţe.
- Ştiu şi eu asta, spuse Miglick. Am auzit tot ce a zis miglickianul.
- Nu, nu ai auzit, interveni Brian. Întreaga planetă se numeşte Pământ. Fiinţele care locuiesc aici se numesc oameni. Numele meu este Brian, al lui este Lucky, şi este un câine. Aţi înţeles?
Mai toţi ochii lui Splortch se încruntară.
- Scuză-mă, spuse el. Dacă vrei să pui nume la lucruri n-ai decât să îţi descoperi propria ta planetă.
- Dar oamenii au fost aici primii.
- Ok, zise Miglick. Ori de câte ori nu vom găsi un nume mai potrivit pentru ceva, vom folosi numele vechi de humming. Nu e cinstit aşa?
- Ba da, îl aprobă Splortch, aşezându-se pe tentacule ca să se uite la Lucky. Tu nu prea ai multe de spus, nu-i aşa, raţă norocoasă?
- Raţele zboară şi au aripi. Lucky este un câine, întări Brian.
Toţi ochii lui Splortch se încruntară.
- Înţeleg, Pry-on. Nu sunt prost.
Extraterestrul se aplecă mult spre Lucky.
- Deci, unde ţi-s aripile, raţă norocoasă?
Lucky îi linse faţa.
- Cred că asta înseamnă că raţa nu prea are chef să zboare acum şi că e recunoscătoare că am descoperit planeta Miglick, îşi dădu cu părerea Miglick.
- Poţi să-mi lingi şi tu faţa, Pry-on, spuse Splortch uitându-se la Brian.
- În nici un caz! răspunse Brian.



1.ancutza95i
mijtoo:X:X:X mi`a fost d mare ajutor l jcoala:* chiar dak am faqt kteva schimbari:P
2.andrei_andrei:=))))
e foarte tare sincer