Colectia de povestiri sci-fi

I. DIAMANT DE TÃIAT STICLA

Murdo Mac a fost cel care a observat primul. Se afla pe scaunul de afarã ºi putea sã vadã la mai mare depãrtare. Eu trebuia sã fiu atent la drum. Am aflat când Murdo a lovit în cupola maºinii. Semnal sã opresc. Am frânat uºor. Dis-de-dimineaþã, drumul era îngheþat ºi înºelãtor. Ne aflam la jumãtate de kilometru de sat, un pic mai departe de Dingwall. Un sat mic, împrãºtiat, ca majoritatea satelor din Highlands. ªi, ca majoritatea, era pãrãsit. ªtiam ºi noi acest lucru.
Am coborât geamul portierei. Aerul rece pãtrunse înãuntru. Murdo ºi-a vârât capul în cabinã. Era înfofolit în gluga hainei îmblãnite ºi avea faþa roºie.
- Ce s-a întâmplat? întrebai eu.
- Ceva nu e în regulã cu casele de acolo. Cu toate astea, nu pot sã-mi dau seama nici în ruptul capului despre ce este vorba.
Mã uitai la Euan Campbell, care se afla lângã mine. El îmi întinse binoclul. Mi-am sprijinit cotul de volan ºi am potrivit lentilele pentru focalizare. Cele cinci sau ºase case se aflau la o curbã a drumului, sus, chiar în faþã. Le puteam zãri pe toate. Arãtau nelalocul lor ca ºi Highland-ul propriu-zis, de altfel. Asemeni caselor periferice, lipite ºi aºezate pe terenuri mlãºtinoase. Grãdini acoperite de bãlãrii, magazii descompuse, feres-tre mari în arcadã, întunecate ºi goale.
Despre asta era vorba.
- N-au sticlã la ferestre, spusei eu. La niciuna dintre ele. ªi nici nu sunt sparte. Lipsesc pur ºi simplu.
I-am dat binoclul lui Murdo.
- Uitã-te ºi tu.
El se luptã cu comutatorul de focalizare. Îl mânuia greu cu mãnuºile groase. Inspirã scurt în timpul cât se uitã.
- Asta e, spuse ºi el, în timp ce îmi dãdea binoclul înapoi.
- Nu prea avem cu ce sã mergem mai departe, spuse Euan.
- Nu aratã bine, spuse Murdo.
- Rãmâi culcat, am zis. Mergem încet.
Murdo dispãru de la geam. Când am controlat oglinda lateralã l-am zãrit lãsându-se în jos în postul de observare. Asemenea unei canistre de ulei, postul era fixat în spatele cabinei, chiar în spatele ºoferului. Avea un scaun mic ºi un înveliº blindat în interior. Nu foarte confortabil. De obicei fãceam cu rândul.
Am micºorat viteza ºi camionul mare al autostrãzii rulã înainte. Trei sute de metri. Douã sute. O sutã. Prima casã avea o pe-reche de scoruºe înalte ce creºteau în locul unde fuse-se odatã poarta. Nu aº putea spune cã au adus mai mult noroc. Am frânat ºi am oprit motorul.
Nu se auzea nimic în afarã de cântecul unei mierle ºi croncãnitul unei ciori pe deal.
- Arunc o privire, spusei. Am sãrit din cabinã cu zgomot înãbuºit de cizme de cauciuc ºi pârâitura impermeabilului. Acoperã-mi spatele, Murdo!
ªi mie îmi sunã un pic cam rãsuflat.
- Suntem în China sau ce? spuse Murdo în batjocurã.
- Tu eºti cel care ne-a umplut de draci.
- Cum spui tu, Jase.
Murdo îºi dãdu gluga la o parte ºi-ºi puse casca pe cap. Stãtea cu capãtul þevii de la puºcã peste marginea lãcaºului de veghe.
M-am îndreptat spre dâra de iarbã unde fusese odatã cãrarea. O tricicletã de plastic, decoloratã, zãcea în bãlãrii rãsturnatã. Am lovit o minge de fotbal turtitã care se afla în drum ºi am trecut peste un ghiveci de flori spart ca sã mã uit pe fereastra mare din partea dreaptã a uºii. Am aruncat o privire în camerã de dupã fereastra goalã, doar de control. Am vãzut o canapea putrezitã, sprijinitã pe peretele cel mai îndepãrtat, un ibric pentru cafea, o canã mucegãitã. Nimic periculos. M-am uitat în jos la rama geamului. În jurul lemnului crãpat ºi a vopselei scorojite mai exista în jur de un centimetru de sticlã. Era la fel de jur împrejurul ramei. Sticla fu-sese tãiatã. M-am deplasat la fereastra din cealaltã parte – altã camerã goalã, cu un scaun de plastic în mijlocul camerei – ºi la fel ca dincolo. Mai departe de casã se afla gemuleþul de la toaleta de la parter. Un centimetru de  sticlã îngheþatã de jur împrejurul celor patru laturi ale geamului.
Cizmele îmi scârþâiau sub numeroasele soiuri de ferigã ºi urzici îngheþate. Mi-am pus piciorul pe sârma îndoitã de la gard ºi am sãrit în curtea urmãtoarei case goale. Aceeaºi situaþie la ferestre.
- Cineva a tãiat toatã sticla cu un diamant de tãiat sticla, am spus, în camion.
- „Cu un diamant de tãiat sticla!“ spuse Euan în batjocurã. Ce mai urmeazã acum?
- De ce s-ar chinui cineva? am întrebat. Ar putea sã cumpere oricâtã sticlã ar vrea în Inverness.
- Ca sã evite un drum la Inverness, spuse Murdo.
- Ne pierdem timpul aici, spuse Euan.
- Mai putem sta un minut, am zis.
M-am întors ºi m-am îndreptat spre cea de-a cincea casã. Era mai micã decât celelalte ºi nu avea grãdinã. Fereastra camerei din faþã era tãiatã la fel ca la celelalte. În camerã se afla un pat sprijinitt
de peretele din spate. Nu arãta ca un fost dormitor. Mi-am imaginat o persoanã bolnavã zãcând acolo, stând ºi uitându-se lung.
Uitându-se lung. Deodatã mi-am dat seama cã priveam greºit problema. Chiar greºit. Am mers la uºã ºi am împins-o. Se deschise. Înãuntru, am dat peste un hol îngust cu câteva trepte un pic mai departe. Erau nenumãrate zgârieturi pe pereþi, balustradã ºi podea. Când m-am uitat cu atenþie am observat cã zgârieturile duceau drept spre picioarele patului.
Patul fusese târât înãuntru dupã ce fuseserã luate covoarele ºi toate celelalte lucruri fuseserã scoase din casã.
M-am aºezat pe arcurile scârþâitoare ºi am privit pe geam. Puteam observa drumul ºi un  perete mic de zidãrie uscatã. Un petec de bãlãrii de cealaltã parte. ªi mlaºtina din spate ºi dealurile din depãrtare. Umbre prelungi ale stâlpilor scurþi de gard. Iarba îngãlbenitã  ºi îngheþatã de pe cãrare devenea pro-babil o pajiºte plãcutã verde primãvara ºi vara. Oile sãlbatice coborau de pe dealuri la pãscut. Sau cãprioarele. Cãprioarele trebuie sã fi coborât deja dealurile, direct în vãile înguste de munte.
- M-am prins!
Într-un minut eram afarã, pe drum. Am sãrit peste ºanþ ºi peste zid direct pe pajiºte ºi am cercetat la baza zidului în partea mai depãrtatã. ªtiam dupã ce anume mã uit, dar am observat-o doar din noroc: o strãlucire de oþel. M-am aplecat ºi am ridicat o sãgeatã de 15 centimetri cu un capãt tocit. Celãlalt capãt era îngustat ºi avea patru aripioare cu dinþi înguºti. Arãta ca o rachetã de jucãrie. O sãgeatã.
- Casa este o ascunzãtoare, le-am spus lui Euan ºi Murdo, când m-am întors la camion. Poate chiar pentru o duzinã de oameni. Scot ferestrele, amplaseazã scaune ºi canapele sau orice altceva confortabil pentru ei, stau în camerã ºi aºteaptã turmele de cãprioare sau de oi sã vinã ºi sã pascã. Animalele nu îi observã, nici mãcar nu-i simt. Nu trebuie decât sã  aºtepte ºi apoi sã tragã în ele cu sãgeþi. Poþi sã dobori câte zece odatã în felul acesta. Poate mai multe.
- Foarte drãguþ, spuse Murdo.
N-aº putea spune cã se referea la munca mea de detectiv sau la mãcelul pe care îl constatasem.
- De ce sã nu spargi pur ºi simplu ferestrele? întrebã Euan.
- Ca sã pãstrezi liniºtea, spuse Murdo.
- Din cauza cui? Cãprioare? întrebã Euan.
- Poate, am spus.
Nu eram sigur.
- Nu e aºa mare amuzament în tragere, spuse Euan.
- Nici nu se face pentru amuzament, am zis eu.
- Da, zise Murdo. ªi apropo de mâncare, micul dejun se aflã la Lochcarron, adicã la douã ore depãrtare, dacã ne miºcãm repede.
- Mic dejun? Atunci bucata de bacon pe care ai servit-o la Dingwall, cum se numeºte?
- Gustare.
- Un ospãþ la miez de noapte, spuse Euan. Era atât de întuneric cã am crezut cã-mi simt nevasta.
- Eram doar eu, am zis. M-ai pus pe gânduri.