
de Tom Gerencer,
M-am oprit o clipă să-mi construiesc corpul cu ajutorul carbonului ce plutea în atmosferă, întrucât ultimele zile le petrecusem sub formă de particule în electricitatea statică de pe ecranul televizorului, draperii și de pe orice altă suprafață fără împământare, chiar și de pe blana pisicii. Evident, o metodă de a mă relaxa și de a rămâne ascuns, doar că mă stresa de fiecare dată când intra servitoarea.
Am fost pe o planetă numită Pământ, dincolo de Centaurus. I-au dat numele după țărâna de la suprafață. Am ajuns acolo cu câteva săptămâni în urmă, în mijlocul unei implozii mascate, și imediat mi-am deschis o afacere. Am închiriat un apartament, am cumpărat o mașină și mi-am făcut niște cărți de vizită. De asemenea, mi-am modificat întreaga structură de călătorie.
Mi-am schimbat fiziologia, fizicul, limbajul, preferințele vestimentare, opiniile politice și am căpătat îndemânare în a face gargară. Pentru ca tabloul să fie complet, mi-am indus o ușoară alergie la fructele de mare. Dar „oricum i-ai spune trandafirului, el ar mirosi la fel de frumos”, cam așa se spune pe Pământ, și cu siguranță este foarte adevărat și în cazul extratereștrilor.
Am fost trimis să prind un criminal. Mai exact, pe Naag. O formă de viață complet mintală, ai cărei strămoși nu au fost niște animale mici și cu blană, sau mari și lipicioase, ci niște melodii atrăgătoare, rămase în mintea altor ființe dotate cu conștiință. Apoi au evoluat în niște supra-euri complet independente, care controlau în întregime organismele pe care hotărau să le posede. Pur și simplu, Naag era o varietate parazită și foarte specializată a sentimentului de vinovăție.
Cel pe care fusesem trimis să îl prind susținea că își petrecea vacanța pe Pământ, „în câțiva din cei mai grozavi catolici”. N-am crezut niciun cuvânt. Îl cunoșteam prea bine. Era un xenoformer. Asta însemna că altera lumile ilegal, le schimba atmosfe-rele, topografiile și biosferele pentru sume mari de bani lichizi ilegali. Pământul era următoarea lui țintă.
Nu mi-a luat mult timp să îl găsesc. De fapt, el m-a găsit pe mine. A dat buzna în apartamentul meu, cu un corp uman de împrumut și o șurubelniță. M-am materializat chiar în spatele lui și l-am bătut ușor pe umăr.
- Bună, Naag, am spus.
Păcat că nu l-ați văzut întorcându-se. Forța centrifugă i-a reașezat frizura. Am decis că îi stătea bine.
- Cum sunt catolicii? am spus.
S-a albit.
- Sunt minunați, a răspuns. Îmi plac și mamele evreice. De fapt, și majoritatea umanității. Deși mă stresează câțiva oameni din marketing și încerc să stau departe de Los Angeles.
Am dat din cap.
- Aiurea, am zis. Xenoformezi Pământul.
- Ba nu.
- Ba da. De data asta ce mai faci? O planetă cu oceane pentru Hyrrioni? Sau ceva mai picant, pentru Nuwa Chyticani?
Scutură din cap.
- Nu știu despre ce vorbești.
- Serios? Atunci de ce ai venit aici?
Se uită în jos, la șurubelnița pe care o ținea strâns. Privirea îi împietrise.
- Nici să nu te gândești, am spus.
În același timp, i-am lipit de cap un cilindru gri mic.
- Știi ce e asta?
Își holbă ochii pământeni împrumutați.
- Un injector psihologic?
- Exact. Știi ce-i înăuntru?
- La câte încercări am dreptul?
- Patruzeci milicogi de iertare brută, pură, de la călugării din Xalia.
- Nici nu m-ai lăsat să ghicesc.
- Cele mai vinovate ființe care există, am conti-nuat. Consideră că totul e din vina lor.
- Chiar și bărbieritul?
- Mai ales bărbieritul.
- Sună fantastic. Va trebui să-i vizitez cândva. O să duc și copiii. Acum te rog să mă scuzi...
L-am lipit de perete.
- Își pregătesc de secole auto-iertarea. Este adunată cu migală și concentrată în colectoare mintale. Bănuiești ce poate face asta unui Naag?
Evident, bănuia, pentru că a scăpat șurubelnița și nu s-a împotrivit când am folosit o frânghie de la jaluzelele venețiene ca să-l leg de servantă.
continuarea în ediția tipărită
