Colectia de povestiri sci-fi
Literatura stiintifico-fantastica
de Albert E. Cowdrey,
Documente adunate de Onorabilul Comitet de Investigație a tragediei de pe planeta Bela, și PROCESUL care a urmat.
NUMĂR (1)
Extrase din agenda lui Kohn, Robert Rogers, colonel, forțele de securitate
Mă pregătesc de aterizare, dar simt că mă scufund.
Ținând piept vântului frontal și ploii, naveta rezistă până pătrundem în perdeaua de nori, deasupra unei mări de culoare albastru închis. Ne îndreptăm spre un promontoriu mărunt, acoperit de stânci, ieșit din hotarul abia perceptibil al litoralului. Portul galactic din duroplast de culoare verde seamănă cu un smarald contrafăcut, de dimensiuni considerabile, în mijlocul unui inel întrerupt de spumă. Reactoarele pârjolesc pista de aterizare. Nori de aburi clocotesc. Fiind singurul pasager, mi se permite să ies din navetă înainte ca robo-ții ruginiți să înceapă să încarce marfa. O mul-țime de lingouri strălucitoare din aur, titan și alte metale pe care nu le pot numi, așteaptă, spălate de ploaie, plecarea de pe pla-netă.
Două gărzi prostuțe, (bărbat și femeie), pe nume Vizbee și Smelt îmi iau bagajele, sub privirea încruntată a căpitanului Julia Mack de la securitate. Omologul meu local mă salută și eu mint spunând că sunt bucuros să mă aflu acolo. Smelt face un comentariu:
- Poate sunteți bucuros acum, dar nu veți mai fi pentru mult timp.
Vizbee spune și ea:
- Ar trebui să dați înapoi Arkilor fundătura asta afurisită.
- Liniște! strigă căpitanul Mack și, fără alte comentarii, gărzile îmi încarcă lucrurile într-o mică navă rapidă ce aștepta într-un hangar, cu aripile retractate.
Urcând pe navă am simțit că am patru sau cinci kilograme în plus față de greutatea mea normală. Și în aer ceva spumos, ca șampania. Poate că oxigenul suplimentar din atmosferă mă va ajuta să car kilogramele în plus. Sau poate că doar îmi va induce o stare de beție.
Bine ai venit pe Bela, bătrâne.
***
Zburăm spre Baza Principală peste stâncile în-văluite în ceață, printr-o vijelie stârnită din ocean. Mack consideră că este pur și simplu frumos.
- M-am născut aici, declară ea, cu voce asurzitoare. Sunt singura ființă omenească născută vreodată aici, împotriva politicii companiei. Mama mea se afla sub tratament cu anticoncepționale, dar ceva nu a funcționat. Părinții mei au murit într-un accident de mină și eu am fost crescută de colonie. Acum, cu toate aceste crime, se vorbește de închiderea minei. Oamenii vorbesc de o plecare acasă – dar pentru mine aici este “acasă.”
- Dacă te ajut și prinzi criminalul, i-am spus eu, atunci minele vor rămâne deschise.
Sentimentul de neîncredere se amestecă cu izul de mucegai emanat de uniforma ei și cu mirosul de lac de la peruca neagră, regulamentară. Doamne, ce femeie uriașă – trebuie să aibă aproape nouăzeci de kilograme. Și totuși nu are carnea fleșcăită. Pulpa ei, lipită de corpul meu, e tare ca a unui bivol.
Am luat-o spre vest – sau o fi nord? – pe deasupra estuarului unui râu lat și învolburat ce se varsă în mare, împrăștiind stropi de spumă. Un grup de animale marine uriașe se strâng laolaltă, ca niște dansatori, și se scufundă iar. Observ luciul colților. Ne îndreptăm spre un țărm stâncos populat cu mai multe acoperișuri, depozite din semiplast și coridoare de legătură, asemănătoare cu niște cotețe pentru găini.
- Ooo ... ce naiba?
Sub dezordinea de dedesubt se întind blocuri mari de piatră, modelate și compuse ca un puzzle. Mă întreb dacă am traversat oare patru virgulă nu mai știu câți ani lumină ca să descopăr că incașii au trăit aici înaintea mea.
- Bine ați venit la Zamók, colonele, spune căpitanul Mack, conducându-ne cu deosebită pricepere spre o pistă de aterizare, udată de ploaie.
continuarea în ediția tipărită
