Colectia de povestiri sci-fi

I

Când Paula redeveni conºtientã, mai întâi simþi degetele lui, împreunate cu ale ei.
Era legatã de targa ambulanþei – cu înche-ieturile mâinilor prinse în niºte legãturi de naylon ºi pieptul strâns într-un fel de ham – pentru a o împiedica sã se zbatã sau sã cadã. Singurul lucru care o oprea sã nu þipe era prezenþa lui acolo. O privea de deasupra, cu pãrul lui de un blond spãlãcit, ce-i cãdea peste ochii albaºtri, cu obrajii palizi, care pãreau neraºi de vreo câteva zile. Dragostea lui pentru ea radia ca aerul rece pe care-l emanã un bloc de gheaþã.
Când ajunse la spital, el o urmã înãuntru, þinându-i mâna pe umãr, în timp ce paramedicii o duceau pe targa cu rotile la urgenþe. Paula nu lucrase niciodatã la Urgenþe, dar recunoscu unele dintre feþele de acolo. Trase aer adânc în piept, de câteva ori, ºi le spuse paramedicilor, pe un ton cât se poate de calm, cã se simþea mult mai bine ºi cã puteau sã o lase sã plece acasã. Aceºtia scoaserã niºte sunete de încurajare, dar nu o dezlegarã. De acum, doar doctorul putea hotãrî dacã era cazul sã fie dezlegatã sau nu.
În cele din urmã, o asistentã veni sã vadã ce e cu ea. Era o femeie bronzatã, bine fãcutã, cu pãrul cãrunt. Paula nu-ºi putea aminti numele ei, deºi lucraserã împreunã câþiva ani, înainte sã fie concediatã de la spital. Acum se reîntor-sese aici, de data aceasta ca pacientã.
- ªi ce s-a întâmplat în seara asta, Paula? o întrebã asistenta, pe un ton rece. Nu se înþeleseserã prea bine câtã vreme au lucrat împreunã. Pe atunci, Paula era destul de irascibilã.
- Cred cã am avut o uºoarã ameþealã, rãs-punse ea.
- A avut o crizã, spuse unul dintre paramedici. Tipul de la Crucea Roºie ne-a po-vestit cã a început sã tremure pe masã ºi cã au trebuit sã o punã pe podea ca sã nu cadã. Atacul a început cu cinci sau ºase minute înainte sã ajungem noi. I-am dat un miligram de Lorazepam ºi, pe drum încoace, ºi-a revenit.
- E al doilea caz de epilepsie din seara asta, spuse asistenta.
Paula clipi, surprinsã. Mai fusese adusã oare vreo femeie din casa galbenã sau vreunul dintre convertiþi? Privi într-o parte, iar însoþitorul ei îi întoarse privirea amuzat, dar fãrã ca pe faþã sã i se poatã citi ceva. Totul fãcea parte din plan, dar el nu-i spusese despre ce plan era vorba. Nu încã.
Asistenta observã schimbarea Paulei ºi expresia de pe faþa ei deveni ºi mai durã.
- O sã chem un doctor sã te vadã, Paula.
- Mã simt mult mai bine acum, rãspunse ea, printre dinþi.
Îi scoaserã legãturile ºi o transferarã pe un pat, într-o camera de consultaþie. Unul dintre paramedici îi puse geanta pe noptiera de lângã pat.
- Succes, spuse.
Ea aruncã o privire scurtã spre geantã, apoi îºi mutã privirea. Era mai bine sã nu atragã atenþia.
- Îmi cer scuze dacã v-am creat neplãceri, îi zise paramedicului.
Asistenta îi înmânã o mapã cu formulare.
- Cred cã nu e cazul sã-þi mai explic cum trebuie completate. Ai pãþit ceva la mânã?
Paula îºi privi pumnul umflat. Se concentrã sã-ºi descleºteze degetele, dar acestea refuzarã sã o asculte. În ultima vreme lucrul ãsta se întâmpla tot mai des. ªi întotdeauna la mâna stângã.
- Bãnuiesc cã sunt puþin cam încordatã.
Asistenta dãdu încet din cap, neîncrezãtoare. Se asigurã cã Paula era în stare sã þinã formularele în mânã, apoi o pãrãsi.
Dar ea nu rãmase singurã. El se aºezase pe un scaun, cu picioarele întinse înainte; nu purta pantofi ºi tãlpile i se înnegriserã de tot. Zâmbetul lui timid era ca o promisiune: sunt aici, Paula, ºi voi fi întotdeauna cu tine.