Colectia de povestiri sci-fi

Locuieşte în Portland, Oregon şi este o forţă în fantasy şi science fiction în ultimii zece ani. A scris deasemenea poezii, cărţi pentru copii, eseuri literare şi a publicat şi o carte despre cum să scrii ficţiune şi non ficţiune. Opera sa este citită mult dincolo de domeniul SF şi este privită ca un important scriitor al literaturii moderne. Devenită celebră cu The left hand of Darkness, care a luat premiile Hugo, Locus şi Nebula în acelaşi an, Ursula K. Le Guin a fost răsplătită cu peste 50 de premii, cele mai multe ca scriitoare de SF şi fantasy, dar şi pentru cărţile de copii sau de poezie. În Anotimpurile de pe Ansarac creionează un portret antropologic subtil şi inteligent al unei rase extraterestre, care se comportă mai degrabă ca egretele decât ca oamenii.

Am vorbit mult timp, odinioară, cu un ansar bătrân. L-am întâlnit la Hanul Interplanar, care se află pe o insulă mare, îndepărtată, din oceanul Great Western, foarte departe de rutele migratoare ale ansarilor. Este singurul loc, în zilele noastre, permis vizitatorilor de pe alte planuri.
Kergemmeg locuia acolo în calitate de gazdă şi ghid, ca să redea turiştilor o parte din coloritul local. De altfel, locul seamănă cu o insulă tropicală de pe alte o sută de planuri – însorită, răcoroasă, domoală, minunată, cu copaci bogaţi în coroană, nisipuri aurii şi valuri mari, verzi-albăstrui, înspumate, care se sparg de stânca din spatele lagunei. Majoritatea vi-zitatorilor vin pentru navigaţie, pescuit, să caute chilipiruri, şi să bea ü fiert, şi nu arată interes nici pentru plan, nici pentru singurul băştinaş întâlnit. La început se uită la el şi îi fac poze, bineînţeles, pentru că are o înfăţişare remarcabilă: înalt de aproximativ doi metri şi zece, subţire, puternic, costeliv, un pic gârbovit de vreme, cu capul mic, ochii mari, rotunzi, negri-gălbui, şi cioc. Ciocul, ca trăsătură caracteristică a feţei, este cu două tăişuri, pentru că o faţă cu cioc nu poate fi la fel de expresivă ca cea la care nasul şi gura sunt distanţate. Cu toate acestea, ochii şi sprâncenele lui Kergemmeg îi exprimau foarte clar sentimentele. Era şi bătrân, dar şi pătimaş.
Era un pic plictisit şi singur printre turiştii indife-renţi şi, când mă găsi pe mine, un ascultător binevoitor (cu siguranţă nici primul, nici ultimul, dar la acel moment singurul) i-a făcut plăcere să-mi povestească despre poporul său, în timp ce stăteam la un pahar înalt de ü cu gheaţă, în serile lungi, liniştite, într-o obscuritate purpurie luminată de stele, de strălucirea valurilor pline de creaturi incandescente, şi scânteierea tremurată a noianului de licurici din frunzişul bogat al copacilor.
„Din timpuri străvechi“, începu el, Ansarac a urmat o Cale. Madan, o numi el. „Calea poporului meu, modul în care se fac lucrurile, felul în care sunt lucrurile, drumul pe care să mergi, condiţia care este ascunsă în cuvântul totdeauna“. Ca al nostru, cuvântul lui deţinea toate aceste sensuri. “Apoi ne-am depărtat de la Cale”, spuse el. “Pentru o perioadă. Acum procedăm la fel ca întotdeauna.”
Oamenii spun tot timpul că “am făcut întotdeauna aşa,” şi apoi afli că al lor “întotdeauna” înseamnă de fapt o generaţie, două, sau unul sau două secole, cel mult un mileniu sau două. Obiceiurile şi mentalităţile sunt trecătoare comparativ cu obiceiurile şi deprinderile trupului şi ale rasei. Sunt foarte puţine lucruri pe care oamenii de pe planul nostru le-au făcut “întotdeauna”, în afară de a mânca, a bea, a dormi, a cânta, a vorbi, a procrea, a hrăni copiii, şi a se coaliza într-o oarecare măsură. Se poate observa, într-adevăr, în esenţa umană, cât de puţine cerinţe comportamentale respectăm. Cât de flexibili suntem în a găsi noi lucruri de făcut, noi căi de urmat. Cu câtă iscusinţă, inventivitate, disperare, căutam calea dreaptă, calea adevărată, Calea pe care o credeam pierdută cu mult timp în urmă, în hăţişul de schimbări, ocazii şi alegeri ...
Ansarii au făcut o alegere diferită de a noastră, poate una mai limitată. Dar are aspectele ei interesante.
Lumea lor este mai departe de Soarele care e mai mare decât al nostru, deci, deşi mişcarea de rotaţie şi înclinare este aproape identică cu cea a Pământului, anul lor durează în jur de douăzeci şi patru ani de-ai noştri. Iar anotimpurile sunt tot lungi şi tihnite, fiecare durând câte şase ani de-ai noştri.
Pe fiecare plan şi în fiecare climat care are şi primăvară, acesta e anotimpul perioadei de reprodu-cere, când se nasc noi vieţi; şi pentru creaturile a căror viaţă este doar de câteva anotimpuri sau de câţiva ani, fiecare primăvară este şi perioada de împerechere, când începe o nouă viaţă. Este cazul ansarilor, a căror durată de viaţă este, în condiţiile lor, de trei ani.