
de Steve Stanton,
În zilele noastre nu mai știi ce o să se vândă și ce nu. Mai ales dacă ești un hoț de timp profesionist, așa cum sunt eu. Poți tu să studiezi câte profile culturale vrei, poți să analizezi ten-dințele pieții sau să angajezi cei mai tari șamani ai publicității. Pur și simplu nu ai cum să știi dacă vei avea succes. Nu mai există garanții și nici explicații. Nu mai poți spune, în avans, timpul cui se va dovedi cel mai prețios.
Pe vremuri lucru-rile stăteau altfel. Pe atunci aveam o grămadă de plăceri indirecte de oferit și o mulțime de utilizatori, flămânzi de noi experiențe. Atleții aveau timp de vânzare atunci, parașutiștii, alpiniștii, etc. V-ați dat vreodată cu sania printr-un tunel strălucitor de gheață? Asta a fost una dintre ideile mele cele mai apreciate de pe atunci. V-ați lăsat fugăriți de tauri la festivalul de la Pamplona? V-ați luptat vreodată cu o anacondă în pădurile tropicale amazoniene? Toate astea s-au vândut ca pâinea caldă la vremea lor.
Și industria porno era puternică pe atunci, senzații tari fără riscul de a te îmbolnăvi. Am făcut o grămadă de secvențe de acest gen – orice ca să-mi trag partea ce mi se cuvenea – pe la începutul uceniciei mele. Și nu a fost muncă ușoară, credeți-mă. Prostituatele erau o țintă ușoară și evidentă, dar, dacă ar fi știut cineva ce le trecea prin cap, s-ar fi convertit la castitate, de plictiseală. Ce să pun pe masă la copiii, rufe de spălat, tipul ăsta o să facă atac de cord chiar aici peste mine? Cum reușeau unele dintre ele să joace scenele alea, pe mine unul mă depășește. Cele mai multe dintre ele nu merită timpul petrecut la computer pentru a realiza o secvență. Trebuia să fii cu adevărat fanatic să faci chiar și cel mai ușor film porno.
Dar, ca să fiu drept, am să vă spun și despre episoadele evanghelice de pe vremuri. Vă mai amintiți de Charismania? Vă amintiți de întâlnirile acelea cu mii de oameni pe care le prezidam, cu toții având mâinile ridicate în aer în timp ce se rugau, în timp ce un înger zbura deasupra apelor, făcându-ți inima să tresară și înfiorându-te până la oase – ei bine, aceea a fost prima mea vânzare care mi-a adus un milion și care mi-a confirmat reputația de hoț de timp, prin excelență. Acelea au fost vremurile cu adevărat bune.
Astăzi publicul e saturat și e normal să fie așa. Orice acțiune pe care ar putea să o facă omul a fost deja înregistrată. S-a furat atât timp cât să acoperi perioada de acum până la începutul lumii. E pur și simplu imposibil să-l mai șochezi cu ceva pe utilizatorul modern și sofisticat, să mai adaugi ceva nou la vasta lui experiență. A câștigat deja toate campionatele mondiale la toate sporturile și a fost ales președintele Statelor Unite. A trăit deja senzația de a pluti prin spațiu și s-a culcat deja chiar și cu Marilyn Monroe, poate chiar în același timp. Ce-aș mai putea adăuga la toate astea?
Concentrați-vă pe detaliile tehnice, le spun azi celor mai buni dintre studenții mei. Să vinzi timp e o artă, cea mai avansată formă de distracție la ora aceasta. Suntem niște profesioniști inteligenți care vindem unor utilizatori inteligenți și nu ceea ce le oferim contează, ci ceea ce lăsăm doar să se întrevadă. Experiența umană crudă e doar baza pe care noi începem să construim armoniile unei simfonii experimentale. Ce tehnică trebuie să folosești pentru a face din Bibliotecarul în vacanță un bestseller? Ce gânduri secrete stau ascunse după ochii aceia amabili? Ce imagini exotice? Dar poți explora subconștientul oamenilor dacă ești corect pregătit pentru asta: trebuie doar să te folosești de cele mai noi progrese tehnologice. Lucrez, acum, la o nouă ge-nerație de episoade „superconștiente”. Utilizatorul foarte selectiv din zilele noastre...
continuarea în ediția tipărită
