
de Charles Sheffield,
Mă îndoiesc că există vreo ființă umană în viață care să fi spus în copilărie că atunci când se va face mare, va fi inspector fiscal. Aici se include și ofițerul vamal (vama este doar o altă formă de fiscalitate) care m-a scos din rând, zicându-mi cu discreție:
- Nu vă suparați, domnule!
- Da. Ce s-a întâmplat?
Mă îndreptam spre culoarul de ieșire „NIMIC DE DECLARAT“.
- Bagajul dumneavoastră. Sunteți domnul dr. Purcell și veniți de pe Pavonis Six?
- Da, eu sunt. Cu ce vă pot ajuta, domnule Warren, zisei eu după ce i-am citit numele de pe ecuson.
- Știați, domnule, că importul pe planeta Pământ de diamante, artefacte extraterestre și forme de viață de pe Pavonis Six este strict interzis?
- Da, știam.
- Atunci ce-i cu aceste obiecte, domnule?
Am intrat într-un birou vamal, departe de intrarea principală. Acolo, deschisă pe o masă, se afla valiza mea. Lângă ea, era un sac mare din piele, desfăcut, și care emana o strălucire puternică.
- Ah, am exclamat eu râzând, înțeleg de ce sunteți îngrijorat.
Am băgat mâna în sac și am scos un pumn de pietre cu multiple fațete care păreau că prind și reflectă fiecare rază de lumină din încăpere.
- Sunt bijuterii false, domnule Warren. Seamănă cu diamantele, dar nu sunt diamante. Le-am cumpărat foarte ieftin, aproape degeaba. Dacă doriți, vă pot arăta chitanța.
- Eu cred, dr. Purcell, că mai bine ne asigurăm noi înșine cu privire la natura lor.
Se uită la mine lung, însă atitudinea mea degajată îl convinse întrucâtva de nevino-văție, deoarece vocea lui deveni mai prietenoasă la următoarea afirmație:
- Presupun că nu sunteți împotriva unor teste realizate de noi înșine – nondistructive - bineînțeles.
- Chiar deloc, zisei eu și turnai repede pumnul de pietre din mână înapoi în sac spunând:
- Sper că nu va dura prea mult. Am niște întâlniri deja programate.
- Foarte repede, domnule, doar câteva minute. Avem o metodă cu totul automată, zise Warren cu un aer de mândrie în glas.
- O mașină?
- Da, într-adevăr. Uitați-o.
Și traversă încăperea până la o unitate compactă de jumătate de metru.
- Este proiectată anume ca să stabilească dacă piatra e diamant sau orice alt material.
Goli sacul în rezervorul aflat deasupra și pietrele dispărură în interior.
- Este fascinant, zisei eu aplecându-mă asupra mesei. Dacă nu există vreun secret de fabricație, ați putea să îmi spuneți cum funcționează?
- Cum să nu.
Tonul său arăta că e încântat să discute despre ultima achiziție a departamentului său.
- Cât de multe știți despre diamante, domnule?
- Destule ca să îmi dau seama că nu le poți cumpăra cu prețul pe care l-am plătit eu pentru aceste pietre. Ah, și dacă zgârie sticla este diamant, nu-i așa?
- Nu chiar, domnule. Diamantele sunt cele mai dure obiecte găsite în natură, însă multe alte neste-mate ca rubine, safire și topaze, plus multe materiale realizate manual, zgârie sticla. Ar fi mai corect dacă ați spune invers: nu este un diamant veritabil dacă nu zgârie sticla.
- Deci știu și mai puține despre diamante decât credeam. Această mașina testează duritatea?
- Da. Și densitatea. Diamantele au o densitate de 3,5 ori mai mare decât cea a apei.
Zirconiul, un „diamant fals“ foarte întâlnit, este mult mai dens, ajungând pâna la 4,6 și 4,7. Iar rubinele și safirele ajung la 4,1. Sticla are densitatea mult mai mică.
- Presupun că mașina testează densitatea la orice, nu-i așa?
- Într-adevăr. Și asta nu e tot, topazele incolore au aproape aceeași densitate cu cea a diamantelor, trebuind așadar să mai luăm în considerare testul indicelui de refracție.
- Adică în ce măsură piatra deviază lumina?
- Exact. Diamantele au un indice foarte mare de refracție, de 2: 43, ceea ce explică strălucirea. „Diamantele false“ prezintă o mare varietate de indici de refracție, de la cuarțul transparent care are în jur de 1,5 la zirconiu cu 1,97.
continuarea în ediția tipărită
