Colectia de povestiri sci-fi
Literatura stiintifico-fantastica
de William Meikle,
Bătrânul Geordy s-a unit cu Unicul la două luni de la venirea noastră. S-a dus fericit, strângându-mi mâna înainte de a se întinde singur pe altarul sacru. A clipit, doar o dată, apoi s-a dus. Toți au părăsit camera în grupuri mici, vesele, lăsându-mă singur cu corpul său.
Părea a fi destul de mort.
Știam că îi voi simți lipsa. Când am sosit, el a fost primul care s-a apropiat de noi, cu brațele sale îmblănite deschise larg, fără a arăta vreo urmă de mirare pe față. „Unicul ne-a pregătit”, era tot ce a avut de spus. Și de atunci mi-a fost ghid în ceea ce privește obiceiurile celor din rasa Droose. Până când Unicul l-a chemat.
- Nu putem să îl refuzăm pe Unicul, a spus, în timp ce făcea ultima îmbăiere rituală. Și acestea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a spus.
Acum era mort, zăcând pe piatra din fața mea, dăruit unei religii pe care nu o puteam înțelege. A trebuit să îmi șterg lacrimile, în timp ce mă întorceam și părăseam camera.
Geordy nu era numele său real, ci cea mai apropiată traducere posibilă a trilurilor și fluierăturilor din limbajul Droose. Și, atât cât mi-am dat seama, toți se numeau Geordy, cu mici deosebiri unul față de altul. El era bătrânul Geordy, pentru că era cel mai în vârstă din trib. De asemenea, mă întâlnisem cu mai mulți „tineri Geordy” și chiar și cu un „prostuț Geordy”.
Încă îmi ștergeam lacrimile, când am simțit că cineva mă trage de mâneca hainei. Am privit în jos, în ochii triști și căprui ai unui Droose tânăr.
- Tânărul-Geordy-care-va-fi-cel-mai-bătrân-la-sfârșitul-timpului vrea să știe de ce ochii tăi sunt uzi.
Acesta era unul dintre lucrurile care îmi plăceau la ei - erau direcți și total lipsiți de vreun ascunziș.
- Sunt trist pentru că Bătrânul Geordy s-a dus, i-am spus eu, în timp ce lui i se ridica sprânceana a nedumerire.
- Dar Bătrânul Geordy e cu Unicul și Unicul e întotdeauna cu noi.
Și-a înclinat capul într-o parte, ca și cum ar fi vrut să asculte un sunet din depărtare.
- El spune că trebuie să te ajut să înțelegi.
L-am împins la o parte, după care m-am simțit rușinat că m-am purtat atât de aspru cu el, dar nu eram pregătit pentru mai multă pălăvrăgeală religioasă. Eram îndurerat și mânios, pierdusem un prieten și îmi trebuia timp să mă împac cu asta.
Barul improvizat era liniștit la acea oră din zi – cea mai mare parte din echipă era pe teren – inspectori geologi, biologi, chiar și vreo doi arheologi. Știam că aceștia din urmă începeau să dispere. Droose aveau o lungă istorie orală, dar nu au păstrat nimic scris, casele lor nu erau mai mult decât niște colibe de lut și nu au construit nimic care să dureze.
- Nu e normal, spusese unul dintre arheologi. Toate celelalte rase religioase au construit ceva: temple pentru zei, statui ale personajelor istorice, măcar puțină artă care ar însemna ceva.
Cea mai importantă sursă fusese Bătrânul Geordy, dar chiar și informațiile acestuia fuseseră împletite cu legende despre venirea Unicului. Mi-am dat seama că iar mă gândeam la el – atât de viu acum, iar după o secundă, nu mai exista.
- Whisky. Mare, i-am spus lui Trish, care era bucătar, arhivar și, săptămâna asta, barman cu jumătate de normă.
Ca toți barmanii buni, știa când să tacă. Am dat pe gât băutura de foc dintr-o singură înghițitură și i-am simțit căldura lovindu-mi stomacul, în timp ce întindeam mâna pentru încă o porție.
- Am avut o zi grea la birou, i-am explicat lui Trish, în timp ce ea îmi turna băutura. Știu că mâine dimineață o să îmi pară rău că fac asta.
Trish mi-a zâmbit, iar eu am simțit un altfel de căldură în piept, una mai subtilă, dar la fel de puternică.
- Eu termin într-o oră, mi-a spus ea. Te-ar deranja dacă aș sta cu tine? Demult nu mi-am mai lăsat părul pe spate.
Nu prea aveam chef de companie. Tot ce vroiam să fac era să beau cât mai mult, într-un timp cât mai scurt și să mă dau uitării.
- Sigur că da, dar nu îți pot promite că o să fiu treaz într-o oră.
continuarea în ediția tipărită
