
de Kelly Link,
Obișnuiam să merg cu prietenii mei în magazine de chilipiruri. Luam trenul din Boston și mergeam până la Garment District, care este un fel de depozit imens de haine model vechi. Totul este aranjat pe culori, lucru care face hainele să pară mai frumoase. E ca și cum te-ai plimba prin șifonierul din cărțile Narniei, dar, în loc să dai de Aslan, de Vrăjitoarea Albă și de oribilul Eustace, găsești lumea minunată a hainelor – în loc de animale vorbitoare sunt gulere din blană, rochii de mireasă, pantofi pentru bowling, cămăși din lână, totul aranjat pe cuiere astfel încât mai întâi să fie rochiile negre, de ți se pare că ești la cea mai mare înmormântare în sală din lume, și apoi rochiile albastre – toate nuanțele de albastru la care te poți gândi –, apoi cele roșii și tot așa. Roșu spre roz, roșu-orange, roșu-violet, roșu aprins și roșu transparent. Uneori închid ochii, iar Natasha, Natalie și Jack mă duc la un ume-raș și freacă o rochie de mâna mea.
- Ghici ce culoare e!
Aveam o teorie despre cum poți să spui doar prin atingere ce culoare are un anumit lucru. Spre exemplu, dacă stai pe o pajiște, poți spune ce nuanță de verde are iarba, cu ochii închiși, doar pipăind-o și simțind cît de moale este. În ceea ce privește hainele, bucățile mari de catifea par întotdeauna roșii, chiar dacă nu este așa. Natasha se descurca foarte bine la ghicitul culorilor, dar Natasha se pricepe și la trișat la tot felul de jocuri fără să fie prinsă.
O dată ne uitam prin tricourile pentru copii și am găsit un tricou cu Muppets care fu-sese al Nataliei în clasa a treia. Știam că fusese al ei pentru că încă mai avea numele ei scris în interior, acolo unde îl scrisese mama ei cu o carioca permanentă când Natalie plecase în tabără. Jack i-l cumpără, pentru că el era singurul care avea bani în acel weekend. El era și singurul care avea serviciu.
Poate vă întrebați ce căuta un tip ca Jack la Garment District cu un grup de fete. Cu el, lucrurile stau în felul următor: se simte bine indiferent de ceea ce face. Îi place orice și îi place de oricine, dar cel mai mult îi place de mine. Oriunde ar fi acum, pun pariu că se simte bine și se întreabă când o să apar. Întotdeauna întârzii. Dar el știe acest lucru.
Aveam o teorie conform căreia lucrurile au cicluri de viață, la fel ca oamenii. Ciclul de viață al rochiilor de mireasă, al gulerelor de blană, al tricourilor, pantofilor și genților include și Garment District. Dacă hainele sunt bune sau dacă sunt proaste într-un mod interesant, Garment District este locul unde ajung când mor. Poți spune că sunt moarte după miros. Când le cumpărăm și le spălăm, când începem să le purtăm din nou, iar ele încep să prindă mirosul celui care le folosește, atunci se reîncarnează. Dar ideea este că, dacă vrei să găsești un anumit lucru, trebuie să-l cauți. Trebuie să cauți mult.
În beciul magazinului se vând haine, valize și cești de ceai la kilogram. Poți să cumperi opt kilograme de rochii de bal – o rochie neagră, o rochie moale de culoarea lavandei, o rochie de un roz nebunesc, o rochie strălucitoare din lamé, atât de fină că o poți trece prin inel – cu doar opt dolari. Merg acolo în fiecare săptămână să caut geanta fărmăcată a bunicii Zofia.
continuarea în ediția tipărită
