Colectia de povestiri sci-fi

În dupã-amiaza în care i-a întâlnit prima oarã pe roboþii umanoizi, Underhill se întorcea acasã de la serviciu, pe jos, cãci nevastã-sa îi luase maºina din nou. Picioarele lui urmau obiºnuita traiectorie, în diagonalã - nevastã-sa îºi fãcuse un obicei din a-i lua maºina -
de-a lungul unei strãzi, cu verdeaþã ºi lipsitã de clãdiri.
Mintea lui încerca, fãrã succes, sã gãseascã soluþii pentru a-ºi plãti împrumuturile de la Banca din Two Rivers, când o clãdire apãrutã de nicãieri, îi tãie calea.
Zidurile nu erau din cãrãmidã obiºnuitã, ci
dintr-un material sofisticat, straniu, strãlucitor. Underhill privi lung noua clãdire. Se simþi surprins ºi puþin neliniºtit la vederea acestui obstacol strãlucitor - cu siguranþã acum o sãptãmânã nu era aici.
Atunci zãri obiectul din vitrinã.
Nici vitrina nu era din sticlã obiºnuitã. Geamul, larg ºi fãrã urmã de praf pe el, era perfect transparent ºi doar literele care clipeau pe el îþi semnalau faptul cã era acolo. Literele compuneau un mesaj modern, sever:

Agenþia Two Rivers
INSTITUTUL UMANOID
Roboþii perfecþi
„Pentru a servi, asculta ºi
pentru siguranþa deplinã a oamenilor”

Neliniºtea lui, pânã atunci obscurã, crescu, deoarece ºi el se ocupa cu comerþul cu roboþi. Vremurile erau ºi aºa destul de grele: piaþa era plinã. Androizi, mecanoizi, electronoizi, automatoizi ºi roboþi obiºnuiþi. Din nefericire, doar o micã parte dintre ei erau capabili sã execute tot ceea ce promiteau agenþii de vânzãri ºi piaþa din Two Rivers era deja suprasaturatã.
Underhill vindea, când reuºea, androizi. Urmãtoarea ratã la bancã era scadentã chiar a doua zi, iar el nu avea nici cea mai vagã idee cum s-o plãteascã.
Încruntat, se opri sã priveascã, încã o datã, obiectul de dupã geamul invizibil. Nu mai vãzuse niciodatã umanoizi. Ca orice robot care nu executa o sarcinã, stãtea perfect nemiºcat. Mai mic ºi mai subþire decât un om, robotul arãta ca un manechin dezbrãcat.
De un negru lucios, pielea lui siliconatã avea reflexe albastru metalic ºi aurii. Faþa, ovalã ºi graþioasã, avea o privire fixã, alarmatã, cu o expresie de solicitudine uºor surprinsã. Toate acestea la un loc alcãtuiau cel mai frumos robot pe care-l vãzuse vreodatã.
Dar era prea mic ca sã poatã fi prea folositor. Murmurã, în sinea lui, un citat liniºtitor din Manualul Vânzãtorului de Androizi: „Androizii trebuie sã fie mari pentru a putea fi puternici, funcþionali ºi de încredere - androizii sunt marea voastrã alegere!”
Uºa transparentã glisã, fãrã
zgomot, ºi el se întoarse spre ea
ºi intrã în show-room-ul de o opulenþã arogantã, pentru a se convinge personal cã
aceste articole, frumos aliniate, nu erau decât o
altã sca-matorie de marketing menitã sã atragã cumpãrãtoarele.
Inspectã cu atenþie ºirul de roboþi sclipitori ºi dâra de optimism îl pãrãsi. Nu auzise niciodatã de Institutul Umanoid, dar era clar ca lumina zilei cã firma cea nouã avea o grãmadã de bani ºi un know-how de invidiat.
Se uitã în jur, cãutând un vânzãtor, dar nu vãzu decât un alt robot care venea alunecând uºor cãtre el. Era identic cu cel din vitrinã ºi se miºca repede, cu o graþie surprinzãtoare. Luminiþe aurii ºi albastre se împleteau pe negrul lucitor ºi pe piept îi sclipea plãcuþa de identificare.
    
UMANOID
Seria nr. 81-H-B-27
Robotul perfect
„Pentru a servi, asculta ºi pentru siguranþa deplinã a oamenilor”

În mod curios, nu avea lentile. Ochii aveau strãlucirea oþelului ºi priveau în gol, ca ochii unui orb. Cu toate acestea, se opri la un metru distanþã, în faþa lui, ca ºi cum l-ar fi zãrit ºi i se adresã cu o voce înaltã, melodioasã:
- La dispoziþia dumneavoastrã, domnule Underhill.
Faptul cã-i folosise numele îl fãcu sã tresarã, nici mãcar androizii nu puteau sã distingã un om de altul. Dar, probabil, era doar o altã scamatorie de marketing, care nici nu era tare greu de realizat într-un orãºel de mãrimea lui Two Rivers. Vânzãtorul era, cu siguranþã, un localnic care conducea maºinãria din spatele vreunui paravan. Underhill se scuturã de uimirea de moment ºi spuse tare:
- Aº putea sã vorbesc cu un vânzãtor, te rog?
- Nu avem oameni angajaþi, domnule, îi rãspunse prompt vocea moale, cu inflexiuni argintii. Institutul Umanoid existã doar pentru a servi oamenii; nu avem nevoie de serviciile lor. Putem sã vã oferim orice informaþie, domnule, ºi sã vã luãm comanda.
Underhill îl privi ameþit printre gene. Un robot nu era în stare nici mãcar sã-ºi încarce propriile baterii sau sã-ºi reseteze releele, darãmite sã-ºi conducã propriul birou de vânzãri. Ochii goi îl urmãreau stãruitor în timp ce el cãuta stingherit cabina sau paravanul dupã care s-ar fi putut ascunde vânzãtorul.