Colectia de povestiri sci-fi
Literatura stiintifico-fantastica
de Gene Wolfe,
Numele meu nu contează Aveți numele omului căruia îi spun povestea mea. Asta-i tot ce trebuie să știți. Sunt american și trăiesc într-o urbe destul de mare ca să-și spună oraș.
Lucram pentru d-l Arthur H. East. Așa îl voi numi. Mobila era aface-rea noastră - d-l East avea trei maga-zine, două în ora-șul nostru și unul în cel vecin. Adu-ceam lucruri de calitate și le vindeam la un preț rezonabil. D-l East era destul de înstărit ca să aibă o casă mare în oraș și o cabană pe un lac bun de pescuit. M-a angajat ca vânzător, dar m-a promovat administrator după șase ani. Promovarea includea și o invitație la cină, pe care bineînțeles am acceptat-o. La vremea aceea nu știam prea multe despre familia d-lui East, doar că avea o fiică atrăgătoare, căreia îi voi spune Mariel. Știam asta doar pentru că venea pe la magazinul pe care îl voi numi al meu, să-și caute tatăl și îmi zâmbea.
M-am îndrăgostit de Mariel la cină, în acea noapte. Oare și ea de mine? Mi-ar plăcea s-o cred, dar nu știu. De vreme ce e povestea mea, să zicem că ceea ce îmi doream atât de mult era adevărat : s-a îndrăgostit de mine, dar era prea tânără s-o știe. Avea doar cincisprezece ani – cu zece mai puțin decât mine. Ăsta e unul din lucrurile pe care le-am aflat în acea seară. Altul e că nu avea frați sau surori și că mama îi murise de aproape opt ani.
- Te întrebi, a spus d-l East, dacă am de gând să mă recăsătoresc. N-o voi face până nu se mărită fiica mea. După asta, poate.
Am încercat să spun ceva banal.
- Am fost crescut de o mamă vitregă. Nu voi lăsa să se întâmple asta și fiicei mele.
- Va trece ceva vreme, până ce Mariel termină fa-cultatea.
Am presupus, desigur, că fata unui om înstărit va merge la facultate.
D-l East și-a îndreptat degetul spre mine:
- Tu n-ai terminat-o.
Trebuise să renunț la sfârșitul primului an, când părinții nu și-au mai putut permite. De atunci urmez cursuri la seral, schimbându-mi specializarea din drept în administrarea afacerilor; e destul de dificil.
- Terminarea facultății n-are de-a face cu căsătoria, a zis d-l East. Nu pentru Mariel, și din câte pot vedea nici pentru alții. Sunt o mulțime de studenți căsătoriți și o mulțime oameni de succes care nu au absolvit.
Mi-am dat seama, cum probabil și voi ați făcut-o, că eram luat în calcule. În acea noapte am ajuns acasă cu destul de puține îndoituri pe aripile mașinii, chiar dacă n-aveam idee cum am făcut-o sau drumul pe care l-am urmat. M-aș însura cu fermecătoarea Mariel. Poate sau poate nu, vom moșteni magazinele tatălui său – nu contează. Dacă tatăl ei i le-ar lasă celei de a doua soții, ea ar avea nevoie de cineva să vadă de ele și eu aș fi acel cineva. Fermecătoarea Mariel și cu mine am fi în curând căsătoriți. Dacă ni le-ar lăsa nouă, am fi bogați. Dacă nu, n-ar avea nici o importanță. Aș avea o slujbă bună și sigură, făcând o muncă ce-mi place și conducând o afacere la care mă pricep.
Și aș avea-o pe Mariel.
Întreaga viață mi se deschidea înainte și era o viață plină de dragoste și succes. Mergeam plutind. Câteva zile mai târziu am găsit în cutia poștală un plic de la Mariel. Veți zâmbi când voi spune că îmi tremurau mâinile când l-am deschis, dar ăsta-i purul adevăr. Tremurau.
Spunea că-mi aflase adresa, dar nu de la tatăl ei, care s-ar fi opus ca ea să-mi scrie. Se gândise că poate vreau să-i scriu și îmi dădea adresa unei prietene de la școală. Dacă i-aș scrie prietenei și aș pune înăuntru un plic cu “Mariel” pe el, i l-ar fi dat la școală.
Am scris, desigur. A trebuit să rup bucățele vreo zece scrisori până ce am scris-o pe cea care, într-un final, am trimis-o. Îi spuneam cât de frumoasă este, (nu voi uita asta niciodată), că orice bărbat de pe Pământ ar fi atras de ea, că poate conta pe mine să-i fiu prieten loial și protector atunci când va avea nevoie de unul și că niciodată nu aș face ceva care s-o rănească.
După ce am lipit plicul, i-am scris un bilet și prietenei, mulțumindu-i pentru ceea ce face pentru noi și rugând-o să-mi scrie când are vești de la Mariel.
Acum voi încerca să povestesc trei sau patru ani în câteva minute. Ne-am scris unul altuia cam de două - trei ori pe săptămână. De câte ori putea, Mariel venea la magazin să mă vadă, încercând să potrivească în așa fel lucrurile încât să rămână până la închidere. O duceam cu mașina acasă și îi spunea d-lui East că fu-sese la mall, iar eu mă oferisem s-o conduc acasă. Era purul adevăr. Ne țineam de mână și uneori ne sărutam. De fiecare dată când o vedeam era mai frumoasă.
Se întâlnea și cu diverși băieți de la școală. Știam că niciunul nu înseamnă prea mult, fiindcă îi schimba la câteva săptămâni. Și mai știam că eu însemn mult pentru ea, fiindcă în scrisori își dezvăluise cele mai profunde trăiri. Tatăl ei se vedea cu o femeie din orașul în care aveam cel de-al treilea magazin. Uneori o aducea acasă și rămânea peste noapte. Mariel credea că nu e suficient de bună pentru tatăl ei și
mi-a scris multe despre ea. Mariel își dorea ca ea însăși să se mărite imediat – sau doar atunci când va împlini treizeci. (Cred că pentru ea, treizeci însemna foarte târziu, cu toate că eu aveam cam atât.)
Își dorea copii. Își dorea să fie actriță, o faimoasă cântăreață și dansatoare. Și își dorea să fie astronom, să-și petreacă întreaga viață privind către stele – alteori, să plece în America de Sud și să studieze maimuțele. Toate astea se schimbau mereu, mereu și destul de repede am înțeles că ceea ce își dorea de fapt era ceva simplu. Dorea stabilitatea. Își dorea oameni care s-o iubească și să aibă grijă de ea, oameni care s-o iubească pentru totdeauna. După ce-am aflat asta am știut cum să-i sar în ajutor și am făcut-o. I-am spus și i-am repetat-o mereu că tot ce-mi doream era o căsnicie bună și copii, și că aș fi întotdeauna iubitor și credincios. Chiar dacă soția mea ar face lucruri care nu-mi plac, aș iubi-o mereu și i-aș fi credincios, asta i-am spus și credeam fiecare cuvânt.
Era la începutul lui mai. O știam pentru că în fiecare an, la începutul lui mai mama cumpăra panseluțe și violete, iar eu săpam pentru ele un nou strat, când tatăl meu a venit să-mi spună că șeful e la telefon.
D-l East mi-a cerut să ne întâlnim la cină la Wheeler și, din felul în care vorbea, cred că avea o mulțime de lucruri în minte. Înainte, de câte ori luasem cina împreună, întotdeauna fusese acasă la el. De data asta a fost altfel și era destul de clar de ce: dorea să discute cu mine fără ca Mariel să fie prin preajmă și nici măcar ca ea să știe că am făcut-o. Eram speriat.
Când am ajuns la Wheeler, deja era la bar cu ceva de băut și o țigară. Am comandat friptură și, după ce chelnerul plecă, d-l East mi-a spus:
- Nu e despre afaceri. Îmi place să-mi păstrez biroul doar pentru afaceri. În plus tot timpul sună telefonul. Aici nu vom fi întrerupți.
Am dat aprobator din cap.
- O cunoști pe Mariel, fiica mea. Ai condus-o de câteva ori cu mașina. Îți place de ea?
- Da. Foarte mult. E o fată minunată.
- E încă un copil.
Am așteptat să continue.
- Va face orice îi spun. Probabil va trebui să mă cam țin de capul ei la început, dar o va face. E o responsabilitate dificilă.
Am spus că îmi dau seama de asta și de faptul că va avea de dus această responsabilitate până ce Mariel va face douăzeci și unu de ani.
- Sau până se va mărita.
Puteți ghici ce am simțit.
- Oscar Pendelton mi-a fost coleg de cameră în fa-cultate. Eram apropiați atunci, dar nu am mai ținut legătura. E un om care are succes, cu mult mai mult decât mine. Eu am fondat o companie și o conduc. El a fondat o duzină și le-a vândut. Are milioane. Îți aduci aminte de articolul despre noi din Furniture Trade.
Cu siguranță îmi aminteam, fusese pe prima pagi-nă, însoțit de o mulțime de poze colorate.
- Oscar l-a văzut și i l-a arătat lui Jack. Jack e primul său copil și unicul fiu pe care îl are. Cred că mai sunt și două fete.
Dădeam aprobator din cap.
- Oscar se uită printr-o mulțime de reviste de afa-ceri, pentru că intră și iese dintr-o mulțime de afaceri. Normal că a fost interesat de povestea de succes a vechiului său coleg de cameră. Erau acolo două poze cu Mariel, îți aduci aminte? Una cu noi amândoi în afara casei, iar cealaltă în bibliotecă în timp ce discutam cu ea. Jack a fost foarte, foarte interesat de Mariel, de cum a văzut-o. Unul din lucrurile alea nebunești, știi? Ca atracția pentru o fată pe care-ai văzut-o la TV.
continuarea în ediția tipărită
Lucram pentru d-l Arthur H. East. Așa îl voi numi. Mobila era aface-rea noastră - d-l East avea trei maga-zine, două în ora-șul nostru și unul în cel vecin. Adu-ceam lucruri de calitate și le vindeam la un preț rezonabil. D-l East era destul de înstărit ca să aibă o casă mare în oraș și o cabană pe un lac bun de pescuit. M-a angajat ca vânzător, dar m-a promovat administrator după șase ani. Promovarea includea și o invitație la cină, pe care bineînțeles am acceptat-o. La vremea aceea nu știam prea multe despre familia d-lui East, doar că avea o fiică atrăgătoare, căreia îi voi spune Mariel. Știam asta doar pentru că venea pe la magazinul pe care îl voi numi al meu, să-și caute tatăl și îmi zâmbea.
M-am îndrăgostit de Mariel la cină, în acea noapte. Oare și ea de mine? Mi-ar plăcea s-o cred, dar nu știu. De vreme ce e povestea mea, să zicem că ceea ce îmi doream atât de mult era adevărat : s-a îndrăgostit de mine, dar era prea tânără s-o știe. Avea doar cincisprezece ani – cu zece mai puțin decât mine. Ăsta e unul din lucrurile pe care le-am aflat în acea seară. Altul e că nu avea frați sau surori și că mama îi murise de aproape opt ani.
- Te întrebi, a spus d-l East, dacă am de gând să mă recăsătoresc. N-o voi face până nu se mărită fiica mea. După asta, poate.
Am încercat să spun ceva banal.
- Am fost crescut de o mamă vitregă. Nu voi lăsa să se întâmple asta și fiicei mele.
- Va trece ceva vreme, până ce Mariel termină fa-cultatea.
Am presupus, desigur, că fata unui om înstărit va merge la facultate.
D-l East și-a îndreptat degetul spre mine:
- Tu n-ai terminat-o.
Trebuise să renunț la sfârșitul primului an, când părinții nu și-au mai putut permite. De atunci urmez cursuri la seral, schimbându-mi specializarea din drept în administrarea afacerilor; e destul de dificil.
- Terminarea facultății n-are de-a face cu căsătoria, a zis d-l East. Nu pentru Mariel, și din câte pot vedea nici pentru alții. Sunt o mulțime de studenți căsătoriți și o mulțime oameni de succes care nu au absolvit.
Mi-am dat seama, cum probabil și voi ați făcut-o, că eram luat în calcule. În acea noapte am ajuns acasă cu destul de puține îndoituri pe aripile mașinii, chiar dacă n-aveam idee cum am făcut-o sau drumul pe care l-am urmat. M-aș însura cu fermecătoarea Mariel. Poate sau poate nu, vom moșteni magazinele tatălui său – nu contează. Dacă tatăl ei i le-ar lasă celei de a doua soții, ea ar avea nevoie de cineva să vadă de ele și eu aș fi acel cineva. Fermecătoarea Mariel și cu mine am fi în curând căsătoriți. Dacă ni le-ar lăsa nouă, am fi bogați. Dacă nu, n-ar avea nici o importanță. Aș avea o slujbă bună și sigură, făcând o muncă ce-mi place și conducând o afacere la care mă pricep.
Și aș avea-o pe Mariel.
Întreaga viață mi se deschidea înainte și era o viață plină de dragoste și succes. Mergeam plutind. Câteva zile mai târziu am găsit în cutia poștală un plic de la Mariel. Veți zâmbi când voi spune că îmi tremurau mâinile când l-am deschis, dar ăsta-i purul adevăr. Tremurau.
Spunea că-mi aflase adresa, dar nu de la tatăl ei, care s-ar fi opus ca ea să-mi scrie. Se gândise că poate vreau să-i scriu și îmi dădea adresa unei prietene de la școală. Dacă i-aș scrie prietenei și aș pune înăuntru un plic cu “Mariel” pe el, i l-ar fi dat la școală.
Am scris, desigur. A trebuit să rup bucățele vreo zece scrisori până ce am scris-o pe cea care, într-un final, am trimis-o. Îi spuneam cât de frumoasă este, (nu voi uita asta niciodată), că orice bărbat de pe Pământ ar fi atras de ea, că poate conta pe mine să-i fiu prieten loial și protector atunci când va avea nevoie de unul și că niciodată nu aș face ceva care s-o rănească.
După ce am lipit plicul, i-am scris un bilet și prietenei, mulțumindu-i pentru ceea ce face pentru noi și rugând-o să-mi scrie când are vești de la Mariel.
Acum voi încerca să povestesc trei sau patru ani în câteva minute. Ne-am scris unul altuia cam de două - trei ori pe săptămână. De câte ori putea, Mariel venea la magazin să mă vadă, încercând să potrivească în așa fel lucrurile încât să rămână până la închidere. O duceam cu mașina acasă și îi spunea d-lui East că fu-sese la mall, iar eu mă oferisem s-o conduc acasă. Era purul adevăr. Ne țineam de mână și uneori ne sărutam. De fiecare dată când o vedeam era mai frumoasă.
Se întâlnea și cu diverși băieți de la școală. Știam că niciunul nu înseamnă prea mult, fiindcă îi schimba la câteva săptămâni. Și mai știam că eu însemn mult pentru ea, fiindcă în scrisori își dezvăluise cele mai profunde trăiri. Tatăl ei se vedea cu o femeie din orașul în care aveam cel de-al treilea magazin. Uneori o aducea acasă și rămânea peste noapte. Mariel credea că nu e suficient de bună pentru tatăl ei și
mi-a scris multe despre ea. Mariel își dorea ca ea însăși să se mărite imediat – sau doar atunci când va împlini treizeci. (Cred că pentru ea, treizeci însemna foarte târziu, cu toate că eu aveam cam atât.)
Își dorea copii. Își dorea să fie actriță, o faimoasă cântăreață și dansatoare. Și își dorea să fie astronom, să-și petreacă întreaga viață privind către stele – alteori, să plece în America de Sud și să studieze maimuțele. Toate astea se schimbau mereu, mereu și destul de repede am înțeles că ceea ce își dorea de fapt era ceva simplu. Dorea stabilitatea. Își dorea oameni care s-o iubească și să aibă grijă de ea, oameni care s-o iubească pentru totdeauna. După ce-am aflat asta am știut cum să-i sar în ajutor și am făcut-o. I-am spus și i-am repetat-o mereu că tot ce-mi doream era o căsnicie bună și copii, și că aș fi întotdeauna iubitor și credincios. Chiar dacă soția mea ar face lucruri care nu-mi plac, aș iubi-o mereu și i-aș fi credincios, asta i-am spus și credeam fiecare cuvânt.
Era la începutul lui mai. O știam pentru că în fiecare an, la începutul lui mai mama cumpăra panseluțe și violete, iar eu săpam pentru ele un nou strat, când tatăl meu a venit să-mi spună că șeful e la telefon.
D-l East mi-a cerut să ne întâlnim la cină la Wheeler și, din felul în care vorbea, cred că avea o mulțime de lucruri în minte. Înainte, de câte ori luasem cina împreună, întotdeauna fusese acasă la el. De data asta a fost altfel și era destul de clar de ce: dorea să discute cu mine fără ca Mariel să fie prin preajmă și nici măcar ca ea să știe că am făcut-o. Eram speriat.
Când am ajuns la Wheeler, deja era la bar cu ceva de băut și o țigară. Am comandat friptură și, după ce chelnerul plecă, d-l East mi-a spus:
- Nu e despre afaceri. Îmi place să-mi păstrez biroul doar pentru afaceri. În plus tot timpul sună telefonul. Aici nu vom fi întrerupți.
Am dat aprobator din cap.
- O cunoști pe Mariel, fiica mea. Ai condus-o de câteva ori cu mașina. Îți place de ea?
- Da. Foarte mult. E o fată minunată.
- E încă un copil.
Am așteptat să continue.
- Va face orice îi spun. Probabil va trebui să mă cam țin de capul ei la început, dar o va face. E o responsabilitate dificilă.
Am spus că îmi dau seama de asta și de faptul că va avea de dus această responsabilitate până ce Mariel va face douăzeci și unu de ani.
- Sau până se va mărita.
Puteți ghici ce am simțit.
- Oscar Pendelton mi-a fost coleg de cameră în fa-cultate. Eram apropiați atunci, dar nu am mai ținut legătura. E un om care are succes, cu mult mai mult decât mine. Eu am fondat o companie și o conduc. El a fondat o duzină și le-a vândut. Are milioane. Îți aduci aminte de articolul despre noi din Furniture Trade.
Cu siguranță îmi aminteam, fusese pe prima pagi-nă, însoțit de o mulțime de poze colorate.
- Oscar l-a văzut și i l-a arătat lui Jack. Jack e primul său copil și unicul fiu pe care îl are. Cred că mai sunt și două fete.
Dădeam aprobator din cap.
- Oscar se uită printr-o mulțime de reviste de afa-ceri, pentru că intră și iese dintr-o mulțime de afaceri. Normal că a fost interesat de povestea de succes a vechiului său coleg de cameră. Erau acolo două poze cu Mariel, îți aduci aminte? Una cu noi amândoi în afara casei, iar cealaltă în bibliotecă în timp ce discutam cu ea. Jack a fost foarte, foarte interesat de Mariel, de cum a văzut-o. Unul din lucrurile alea nebunești, știi? Ca atracția pentru o fată pe care-ai văzut-o la TV.
continuarea în ediția tipărită
