Colectia de povestiri sci-fi

Locuieşte cu soţia sa în Annapolis, Maryland şi este „un navigator neobosit pe Golful Chesapeak”. Este scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică, în cea mai mare parte „hard”. A început să scrie în 1975,  iar povestirile sale apar în mod regulat în Analog şi alte reviste şi antologii. A fost de trei ori finalist Nebula pentru povestirile sale. „Stele însângerate” este o povestire horor, literatură ştiinţifico-fantastică militară, solid construită, despre sacrificiul celor inocenţi, care respectă tradiţia SF-ului hard . Sparhawk spune: „A fost scrisă pe măsură ce au evoluat evenimentele 9-11. Am încercat, în această povestire, să exprim motivaţiile celor care şi-ar permite să comită asemenea atrocităţi”.

Nava noastră plutea silenţios, ca un zbor de bufniţă şi ateriză, uşor, ca un ghiocel de toamnă. Cu siguranţă, fusesem reperaţi de inamic – invizi-bilitatea putea doar să mai diminueze din urmele prezenţei noastre acolo. Folosisem tot ce se putea folosi ca să mai întârziem detectarea: plastic întărit, ceramică, gheaţă încărcată şi foarte puţin metal. Toate acestea în scopul de a crea confuzie şi, poate, o întârziere. Sau cel puţin aşa speram.
Ne-am rostogolit imediat afară din navă pentru că acostarea declanşase descărcarea automată a încărcăturii, fără de care carcasa din gheaţă a navei s-ar fi  topit imediat. În câteva minute, singurele urme rămase de la vasul nostru erau o băltoacă de apă tulbure şi pânza subţire, ca de păianjen, a scutului pentru invi-zibilitate, care dispare la prima adiere a vântului.
Pentru a flanca înaintarea în teritoriu, ne-am dispus într-o manevră de dublă învăluire şi am trimis doi soldaţi în partea de nord, doi în partea de sud, şi doi spre centru. Hunter şi cu mine am înaintat în coloană.
Ne mişcam repede, cu grijă şi foarte mare atenţie. Nu era nici o îndoială că  sharzii urmau să ne găsească în cele din urmă şi, în acest caz, moartea noastră era inevitabilă. Ei nu foloseau oamenii cum se cuvine; oricum, mă îndoiam că ar scoate mare folos din noi.
În urma evaluărilor tactice, ne-am alocat o oră pentru salvarea sufletelor răzvrătite ale coloniştilor. Formau un fel de colonie religioasă sau de altă natură - nu avea importanţă - în afara faptului că preferaseră, cu nesăbuinţă, să rămână acolo de unde alţii au fugit.
Erau slabe şanse de a avea mai puţin de o oră la dispoziţie şi o posibilitate şi mai redusă de a avea mai mult de atât, aşa că ne mişcam iute. Am alocat douăzeci de minute pentru a le descoperi aşezarea, şi între zece şi douăzeci ca să ne asiguram că i-am loca-lizat pe toţi. Ne mai rămâneau cinci minute pentru acţiune şi zece ca marjă de siguranţă, în caz de împrejurări neprevăzute.
Ştiam că am fi dat greş dacă depăşeam cele cincizeci şi cinci de minute alocate.

***

“...shards”, a fost tot ce a mai putut îngăima unul din ultimii cercetaşi înainte ca planeta Jeaux II să tacă pentru totdeauna. Acest cuvânt a fost singura descriere auzită vreodată cu privire la extratereştri şi aşa a rămas.
La primul contact cu ei, sharzii ne-au atacat cu violenţă. Cu greu s-ar putea numi contact, deoarece au atacat primii, fără a fi provocaţi. În momentul când nava noastră s-a retras, ne-au urmărit, atacând iar şi iar, cu o ferocitate incredibilă. Când li s-au terminat rachetele, au încercat să izbească cu violenţă tabla groasă a navei noastre de explorare. În momentul impactului, nava lor a fost spulberată în mici bucăţi de ceramică, lăsând în urmă un nor de fragmente strălucitoare care se învârteau în gol, fără a lăsa vreo urmă, vreun indiciu, despre ce sau cine i-a provocat.
După multe dezbateri în ceea ce priveşte motivul unui asemenea atentat, am încercat din nou să intrăm în contact. Ideea unei alte civilizaţii în spaţiu era prea promiţătoare ca să nu-i dăm atenţie. A durat ani de zile până să dăm iar de ei, dar i-am găsit în cele din urmă.
Adică bănuim că cineva i-a găsit, pentru că o flotă cu nave de-ale lor a apărut din senin, aproape de Jeaux II şi a atacat orice marcă a prezenţei umane: nave, staţii orbitale, aşezări terestre – orice nu era de origine naturală. Forţele militare au încercat să se apere în timp ce navele civile au scăpat, fugind în toate direcţiile.
Aceea a fost o greşeală strategică. De vreme ce au reuşit să ia urma unei nave de a noastre spre Jeaux, asta însemna că puteau - şi probabil au făcut-o - să urmărească fiecare navă care a reuşit să scape. Fiecare destinaţie era în primejdie.
Datorită unei avertizări scurte, majoritatea sistemelor de colonizare au reuşit să se mobilizeze pentru a face faţă atacului sharzilor. Primele pierderi au fost masive. Am fost nevoiţi să ne retragem, sistem după sistem, angajaţi într-o luptă continuă cu ceva ce nu puteam să înţelegem.