Colectia de povestiri sci-fi
Literatura stiintifico-fantastica
de Jack McDevitt,
Locuieşte în Brunswick, Georgia. Este fost profesor de engleză, ofiţer de marină, fost şofer de taxi în Philadelphia, fost ofiţer vamal şi multe altele. A fost prezent printre finaliştii Nebula de zece ori în ultimii 11 ani.
În această povestire un biolog lucrează cu un fizician şi creează un univers paralel, destul de mic să încapă în laborator, până apare viaţă inteligentă. Greg Egan şi Stanislav Lem au mai scris despre oameni de ştiinţă care au creat ceva asemănător, devenind de fapt creatori – zeităţi. Iar responsabilităţile creatorului faţă de creaţia sa devin imediat extrem de complexe. Abordarea lui McDevitt este mai scurtă aici, însă complexă şi incisivă.
Îmi cer scuze că am dat buzna peste tine, Phil. Plănuisem să mă duc la hotel, direct de la aeroport. Dar am simţit nevoia să vorbesc cu cineva.
Da, mulţumesc, aş bea ceva. Sec, dacă se poate.
Ai aflat deja că Abe a murit. A, nu, nu din cauza cutremurului. Nu, nu din cauza asta. Ok, ştiu că o să sune aiurea, dar, dacă vrei să afli adevărul, eu cred că Abe a fost ucis de Dumnezeu.
Ţi se pare că sunt isteric? Păi, da, să zicem că sunt puţin. Dar am trecut prin o grămadă de lucruri în ultimele zile. Şi ştiu că ar fi trebuit să-ţi spun toate astea mai devreme, dar am semnat un contract de confidenţialitate. Să nu spui nimic, nimănui. Asta scria în el, iar eu am lucrat acolo timp de doi ani şi, până acum, nu am mai povestit nimănui ce făceam noi acolo.
Da, sunt sigur că Dumnezeu l-a ucis pe Abe. Îmi închipui cum sună asta, dar nimic altceva nu ar putea explica ce s-a întâmplat. Însă ceea ce mă sperie cu adevărat e faptul că nu cred că lucrurile se vor opri aici. Mă tem că eu sunt următorul pe listă. Niciodată nu mi-am închipuit că ce făceam noi e un sacrilegiu, dar, la o adică, nici nu am fost, până acum, un tip prea religios. Acum însă, sunt.
L-ai cunoscut pe Abe, nu? Nu? Credeam că v-am făcut cunoştinţă la o petrecere, acum câţiva ani. Nici nu prea contează asta, de fapt.
Da, ştiu că ţi-ai făcut griji când ai auzit de cutremur şi îmi cer scuze, trebuia să te fi anunţat. Dar am fost prea tulburat. S-a întâmplat noaptea. Abe locuia acolo, la laborator. Avea casa lui în oraş, dar îşi petrecea majoritatea nopţilor la laborator. Avea, de altfel, propria lui aripă, amenajată special pentru el, în partea de est a clădirii. Dar după cutremur nu a mai rămas nimic. Eu eram la vreo două mile distanţă. A fost doar ca o zdruncinătură mai puternică, în miezul nopţii. Nici nu am realizat că a fost cutremur până ce nu au sunat cei de la poliţie. Phil, părea că dealul s-a deschis şi a înghiţit totul. Pe Abe l-au găsit a doua zi dimineaţa.
Mă întrebi care e sacrilegiul? Să ştii că nu e amuzant, Phil. Voi încerca să-ţi explic, dar cunoş-tinţele tale de fizică nu-s chiar grozave, aşa că nu prea ştiu de unde să încep.
Ştii că am considerat faptul că ajunsesem să lucrez cu Abe drept şansa vieţii mele, o garanţie pentru viitor. Simţeam că Soarele a răsărit şi pe strada mea.
Dar, când am ajuns acolo, operaţiunea părea de mică anvergură. Nu era ceea ce aşteptasem. Eram doar trei – eu, Abe şi Mac Cardwell, inginerul electronist. Mac a murit într-un accident de avion, cu o săptămână înainte de cutremur. Avea licenţă de pilot şi zburase singur. Nu mai era nimeni cu el în avion, la data accidentului. Doar el. Autoritatea Federală de Zbor a spus că, din câte se pare, avionul fusese lovit de un fulger.
Poţi să zâmbeşti, dacă vrei. Dar Cardwell era cel care construise sistemul. Şi ştiu că mă cam grăbesc cu povestirea, aşa că o să încerc să-ţi explic pe larg. Abe era cosmolog. Era interesat în special de Big Bang. Mai exact, de modul în care putea fi produs acesta.
Ştiam că poate fi realizat. Ştii cum se face asta, nu? Cum se poate produce un Big Bang? Nu, nu glumesc. Nici măcar nu e aşa greu. În teorie, cel puţin. Tot ce trebuie e să pui la un loc câteva kilograme de materie obişnuită într-un spaţiu suficient de mic, foarte mic, de fapt cu mult mai mic decât nucleul unui atom. Apoi, când eliberezi presiunea care o ţine la un loc, toată chestia asta explodează.
Nu, nu vorbesc de petarde. Vorbesc de Big Bang. De unul real. Materia respectivă se transformă într-un univers nou. În sfârşit, ceea ce încerc să-ţi explic e că Abe a reuşit aşa ceva. Mai mult de atât, a făcut asta acum 30 de ani. Da, ştiu că nu ai auzit nici o explozie, Phil, dar eu chiar vorbesc serios.
Când a avut loc explozia, materia a trecut într-un set de dimensiuni diferit şi, de aceea nu a avut nici un efect asupra oamenilor. Dar, de întâmplat, s-a întâmplat.
continuarea în ediţia tipărită
În această povestire un biolog lucrează cu un fizician şi creează un univers paralel, destul de mic să încapă în laborator, până apare viaţă inteligentă. Greg Egan şi Stanislav Lem au mai scris despre oameni de ştiinţă care au creat ceva asemănător, devenind de fapt creatori – zeităţi. Iar responsabilităţile creatorului faţă de creaţia sa devin imediat extrem de complexe. Abordarea lui McDevitt este mai scurtă aici, însă complexă şi incisivă.
Îmi cer scuze că am dat buzna peste tine, Phil. Plănuisem să mă duc la hotel, direct de la aeroport. Dar am simţit nevoia să vorbesc cu cineva.
Da, mulţumesc, aş bea ceva. Sec, dacă se poate.
Ai aflat deja că Abe a murit. A, nu, nu din cauza cutremurului. Nu, nu din cauza asta. Ok, ştiu că o să sune aiurea, dar, dacă vrei să afli adevărul, eu cred că Abe a fost ucis de Dumnezeu.
Ţi se pare că sunt isteric? Păi, da, să zicem că sunt puţin. Dar am trecut prin o grămadă de lucruri în ultimele zile. Şi ştiu că ar fi trebuit să-ţi spun toate astea mai devreme, dar am semnat un contract de confidenţialitate. Să nu spui nimic, nimănui. Asta scria în el, iar eu am lucrat acolo timp de doi ani şi, până acum, nu am mai povestit nimănui ce făceam noi acolo.
Da, sunt sigur că Dumnezeu l-a ucis pe Abe. Îmi închipui cum sună asta, dar nimic altceva nu ar putea explica ce s-a întâmplat. Însă ceea ce mă sperie cu adevărat e faptul că nu cred că lucrurile se vor opri aici. Mă tem că eu sunt următorul pe listă. Niciodată nu mi-am închipuit că ce făceam noi e un sacrilegiu, dar, la o adică, nici nu am fost, până acum, un tip prea religios. Acum însă, sunt.
L-ai cunoscut pe Abe, nu? Nu? Credeam că v-am făcut cunoştinţă la o petrecere, acum câţiva ani. Nici nu prea contează asta, de fapt.
Da, ştiu că ţi-ai făcut griji când ai auzit de cutremur şi îmi cer scuze, trebuia să te fi anunţat. Dar am fost prea tulburat. S-a întâmplat noaptea. Abe locuia acolo, la laborator. Avea casa lui în oraş, dar îşi petrecea majoritatea nopţilor la laborator. Avea, de altfel, propria lui aripă, amenajată special pentru el, în partea de est a clădirii. Dar după cutremur nu a mai rămas nimic. Eu eram la vreo două mile distanţă. A fost doar ca o zdruncinătură mai puternică, în miezul nopţii. Nici nu am realizat că a fost cutremur până ce nu au sunat cei de la poliţie. Phil, părea că dealul s-a deschis şi a înghiţit totul. Pe Abe l-au găsit a doua zi dimineaţa.
Mă întrebi care e sacrilegiul? Să ştii că nu e amuzant, Phil. Voi încerca să-ţi explic, dar cunoş-tinţele tale de fizică nu-s chiar grozave, aşa că nu prea ştiu de unde să încep.
Ştii că am considerat faptul că ajunsesem să lucrez cu Abe drept şansa vieţii mele, o garanţie pentru viitor. Simţeam că Soarele a răsărit şi pe strada mea.
Dar, când am ajuns acolo, operaţiunea părea de mică anvergură. Nu era ceea ce aşteptasem. Eram doar trei – eu, Abe şi Mac Cardwell, inginerul electronist. Mac a murit într-un accident de avion, cu o săptămână înainte de cutremur. Avea licenţă de pilot şi zburase singur. Nu mai era nimeni cu el în avion, la data accidentului. Doar el. Autoritatea Federală de Zbor a spus că, din câte se pare, avionul fusese lovit de un fulger.
Poţi să zâmbeşti, dacă vrei. Dar Cardwell era cel care construise sistemul. Şi ştiu că mă cam grăbesc cu povestirea, aşa că o să încerc să-ţi explic pe larg. Abe era cosmolog. Era interesat în special de Big Bang. Mai exact, de modul în care putea fi produs acesta.
Ştiam că poate fi realizat. Ştii cum se face asta, nu? Cum se poate produce un Big Bang? Nu, nu glumesc. Nici măcar nu e aşa greu. În teorie, cel puţin. Tot ce trebuie e să pui la un loc câteva kilograme de materie obişnuită într-un spaţiu suficient de mic, foarte mic, de fapt cu mult mai mic decât nucleul unui atom. Apoi, când eliberezi presiunea care o ţine la un loc, toată chestia asta explodează.
Nu, nu vorbesc de petarde. Vorbesc de Big Bang. De unul real. Materia respectivă se transformă într-un univers nou. În sfârşit, ceea ce încerc să-ţi explic e că Abe a reuşit aşa ceva. Mai mult de atât, a făcut asta acum 30 de ani. Da, ştiu că nu ai auzit nici o explozie, Phil, dar eu chiar vorbesc serios.
Când a avut loc explozia, materia a trecut într-un set de dimensiuni diferit şi, de aceea nu a avut nici un efect asupra oamenilor. Dar, de întâmplat, s-a întâmplat.
continuarea în ediţia tipărită
1.cosmin
E ft originala povestioara.Te face sa te gandesti la psibilitatile omului de a crea ceva ce il depaseste si consecintele ce rezulta.
