Colectia de povestiri stiintifico-fantastice

de Blair Dalton,

A a renunţat la a scrie cărţi tehnice pentru a deveni scriitor de science fiction. Este o scriitoare nou apărută în lumea SF- ului, cel de-al doilea roman al ei Something with Wings, fiind foarte bine primit de cititori.

Filmările mergeau prost. Anthony Llewllyn stătea pe o pătură, pe malul râului, aşteptând următoarea dublă şi dorindu-şi să fi fost oriunde altundeva. Rămâneau tot mai în urmă şi Mickelson începuse să-şi piardă răbdarea.
Şi, ca şi cum asta n-ar fi fost de ajuns, Sussane, actriţa principală, partenera lui, stătea bosumflată, pe partea ei de pătură. Stătea întinsă, sprijinindu-se în coate, iar faţa ei, de o frumuseţe uimitoare, era acum strâmbată de supărare. Se plânsese toată dimineaţa: îşi ura hainele, îşi ura calul, ca să nu mai vorbim de furnici. Dar era tânără, aşa că Tony încerca să-i facă pe plac. Bine măcar că istericalele nu o apucau decât între două duble.
Erau acum la a cincea dublă a unei scene de dragoste. Decorul rustic era idilic şi vremea superbă. Dacă lucrurile ar fi mers bine, scena ar fi trebuit să iasă perfect.
Sussane plesni pătura din nou.
- Ha! Am mai prins una!, strigă şi aruncă furnica moartă cât acolo. Buclele ei lungi şi brunete se unduiră în vânt, când îşi întoarse capul. Se gândi, leneş, că formele ei stăteau să dea pe dinafară din rochia strâmtă, stil secolul XVIII. Dar asta îl lăsa rece.
Începu să privească cu atenţie malul râului pe care cei doi cai păşteau liniştiţi. Cel puţin ei nu se plictisesc între duble, se gândi. „Pot mânca atunci când vor, nu trebuie să aştepte pauza de masă”. Papoose, bălţatul lui, veni spre el, în căutare de iarbă mai grasă. Calul mirosi colţul păturii şi muşcă uşor din el.
Tony zâmbi şi îi mângâie botul umed şi moale. Asta îi plăcu lui Papoose aşa că renunţă să mai mestece pătura şi începu, la rândul lui, să-şi frece botul de mâna lui Tony.
Brusc, îşi dădu seama că, dacă dispozitivul de transmisie de după urechea lui ar fi fost deschis, mi-lioane de oameni ar fi putut urmări, în direct, ceea ce vedea el în acel moment, calul frecându-şi botul de mâna lui, ar fi putut simţi aerul proaspăt de ţară …
Ceva îl sperie pe Papoose. Fornăi şi porni înapoi către râu. Tony stătea, cu mintea aiurea, absorbit de peisaj. Înţelese că nu se va putea obişnui niciodată cu lipsa camerelor de filmat. Avea un sentiment straniu. Nici o cameră, doar electrodul din spatele urechii. „Camera sunt eu”, se gândi.
Îl auzea, nelămurit, pe Mickelson, regizorul, vorbind tare cu unul dintre tehnicieni. Inginerul se plângea că starea lui Tony nu era îndeajuns de însufleţită – avea nevoie de mai multă intensitate emoţională. Vocile lor i se păreau ciudat de îndepărtate. Poate i se părea doar, dar dispozitivul de transmisie începu să-i provoace o mâncărime neplăcută după ureche. Putea să jure că aceasta îi sângerează. Duse mâna la ureche dar nu avea nimic. Totuşi asta nu îi îndepărtă sentimentul ciudat că electrodul îl făcea să sângereze, picătură cu picătură, golindu-l de viaţă …
Se ridică brusc şi se îndreptă spre rulota sa. Nimeni nu păru să-i dea vreo atenţie. Intră în rulotă, închise uşa şi se privi, din ambele părţi, în oglindă. Nici urmă de sânge. Când îşi scoase electrodul rămase cu o mică adâncitură după ureche. Avu, imediat, o viziune: adâncitura se făcea din ce în ce mai mare…
Se uită la electrod: părea un gândac mic, de argint. Se abţinu cu greu să nu-l arunce pe podea şi să-l strivească sub talpă.
Vino-ţi în fire, îşi spuse.
Apucă sticla de scotch de pe măsuţa de machiaj şi-şi turnă un pahar.
Cineva bătu cu putere în uşă. Fără să mai aştepte vreun răspuns, Marvin Weinstein, impresarul său, intră, umplând spaţiul îngust al rulotei cu statura sa impunătoare. Era îmbrăcat în costumul lui gri, de mătase.
- Hei, Marvin, bună să-ţi fie ziua de mâine şi să-ţi fie de bine, strigă Tony, cu vocea lui de scenă, cu un puternic accent galez.
Cândva se mândrise cu vocea lui – dar asta fusese demult, pe vremea când actorii trebuiau să aibă şi voce. Weinstein îl privi lung, cu o expresie de suferind:
- Tony, nu eşti băiat cuminte.
Llewllyn râgâi:
- Atunci intră şi bea cu mine, zise şi îi turnă şi lui un pahar de scotch.
Weinstein se aşeză pe scaunul de răchită împletită şi puse băutura pe masă, fără să se atingă de ea. Îşi împreună braţele şi-l privi pe Tony, înţelegător:
- Deci, spune-mi ce-i cu zvonurile astea că ai avea de gând să te retragi?
- Ştii cum e cu zvonurile, mormăi Tony, luând o înghiţitură, uneori se adeveresc.
Marvin se lăsă pe spate, suspinând lung.
- Ştiam eu că ceva nu e în regulă. Ce s-a întâmplat?
Tony îşi adună gândurile.
- Marv, pur şi simplu nu mai pot continua. Nu e bine ce se întâmplă.

continuarea în ediţia tipărită