Colectia de povestiri sci-fi

Excelenþa sa, M’Katze Unduma, Ambasadorul Federaþiei Pãmântene din Regatul Dublu, nu era obiºnuit sã fie lãsat sã aºtepte. Dar, pe mãsurã ce minutele se scurgeau, furia îl pãrãsi ºi începu, la rece, sã se întrebe ce putea însemna aceastã întârziere.
În societatea aceea mohorâtã, dar foarte punctualã, o întârziere de câteva minute era conside-ratã semn de proastã creºtere, chiar ºi atunci când nu era intenþionatã. Dar sã pui pe cineva de rangul sãu sã aºtepte aproape ºaizeci de minute era o insultã de neiertat. O fi fost Rusch barbar, dar era prea viclean pentru a umili un reprezentant al Pãmântului fãrã niciun motiv.
Ceea ce se potrivea cu ce descoperiserã cei de la Serviciul Secret Pãmântean. De la ofiþerul beat care plângea în pahare pentru cã Vechiul Pãmânt, Civilizaþia, avea sã fie atacat ºi campusul unde învãþase ºi iubise el cândva avea sã fie ars pânã la temelii de chiar armele lui, pânã la planurile de luptã pentru care ºase oameni au murit – furându-le de la Academia Regalã de Rãzboi – ºi acum, la aceastã insultã nepermisã asupra unui ambasador, toate duceau la o singurã concluzie.
Primarul din Drakenstane trãdase Civilizaþia.
Unduma, în ciuda mantalei strãlucitoare, robei brodate ºi cãºtii împodobite cu pene de struþ, costumaþie care îi arãta rangul înalt, se simþea, în anticamera aceea, ca un animal încolþit.
Castelul era vechi, construit în urmã cu mai mult de opt sute de ani, atunci când primii coloniºti se stabiliserã pe Norstad. Masivitatea pãtrãþoasã ºi cenuºie a clãdirii, care din afarã pãrea o grãmadã de stânci uriaºe ºi ascuþite, nu fusese foarte afectatã de diversele modernizãri la care fusese supusã de-a lungul timpului. Mesele, canapelele, draperiile, mozaicurile din diamante ºi picturile biomurale nu se prea împãcau cu zidurile ºi dalele de piatrã ale fortãreþei; luminile fluorescente nu reuºeau sã lumineze toate colþurile întunecate, aºa cã încãperile erau într-un semi-întuneric permanent.
Doisprezece gardieni erau postaþi, de jur împrejur, în încãpere. Purtau armuri pe piept ºi cãºti cu pene, dupã moda veche, dar armele lor erau foarte moderne. Arãtau cu toþii la fel, înalþi de 1.80, blonzi ºi stãteau atât de nemiºcaþi cã nu puteai spune dacã erau vii sau nu. Pentru un om Civilizat era o priveliºte destul de plictisitoare.
Unduma îºi scuturã trabucul, trase o înjurãturã zdravãnã în sinea lui ºi îºi dori sã-ºi fi adus mãcar o carte cu el.
Uºa de la cabinet se deschise fãrã zgomot ºi îºi fãcu apariþia un ofiþer ras la sânge. Bãtu din cãlcâie ºi se înclinã în faþa lui Unduma.
- Majestatea sa e onoratã sã vã primeascã, Excelenþã.
Ambasadorul îºi înghiþi mânia, dãdu din cap ºi se ridicã în picioare. Era un bãrbat înalt ºi subþire, cu pielea nu foarte închisã la culoare ºi cu trãsãturile specifice celor din rasa Bantu. Emisarii de pe Pãmânt erau aleºi, de obicei, astfel încât sã se apropie de idealul de frumuseþe al celor de pe planetele unde erau trimiºi – ceea ce nu era destul de uºor, þinând cont de micile ºi diferitele colonii împrãºtiate prin Galaxie – iar Norstad-Ostarik fusese colonizatã de o populaþie caucazianã care emigrase, în cea mai mare parte, de pe planeta mamã.
Ofiþerul îi fãcu semn sã intre ºi dispãru. Hans von Rusch, Primar de Drakenstane, Judecãtor al Poporului Vestic, Gardian Ereditar la Porþile Râului Alb, etc, etc, etc stãtea aºezat la un birou aflat la capãtul unei sãli imense cu podele de marmurã neagrã ºi roºie. În mâini þinea o carte pe care nu o închise pânã când Unduma, ale cãrui sandale de-abia se auzeau pe podea, ajunse lângã el. Atunci se ridicã ºi fãcu o plecãciune ironicã.
- Mã bucur sã vã vãd, Excelenþã, spuse. Îmi pare rãu cã v-am fãcut sã aºteptaþi atât. Vã rog, luaþi loc.
Curtoazia lui era de faþadã ºi amândoi ºtiau lucrul acesta.
Unduma se aºezã pe scaunul din faþa biroului. Era hotãrât sã-ºi pãstreze calmul, venise aici pentru lucruri mult mai importante. Strânse din dinþi.
- Vã mulþumesc, Maiestate, rãspunse pe un ton plat. Sper sã aveþi timp sã purtãm o discuþie mai amãnunþitã. Am venit într-o problemã foarte gravã.