Colectia de povestiri sci-fi
Literatura stiintifico-fantastica
de Cory Doctorow,
Este un canadian care locuieşte la Londra. Este coeditorul unui popular weblog, Boing Boing şi scrie la New York Times şi multe alte ziare, reviste şi ziare electronice. Este în favoarea liberalizării legilor copyright-ului şi ţine frecvent discursuri pe această temă. Pentru această povestire a folosit un titlu luat de la Isaac Asimov, dar se potriveşte. Un poliţist dintr-un Toronto al viitorului se pomeneşte că soţia emigrează în Eurasia, cu care America era în război. Până aici nimic problematic, doar că soţia era un mare specialist în robotică. Este o povestire şi dramatică, dar şi condimentată cu satiră politică.
Arturo Icaza de Arana-Goldberg, detectiv de poliţie de rangul trei, din cadrul Sferei de Comerţ a Americii de Nord Unite, Districtul al Treilea, Prefectura a Patra, Divizia a Doua, avusese multe aventuri în distinsa sa carieră, arestând escrocii cu o combinaţie imbatabilă de instinct şi devotament total faţă de meseria sa.
Fusese decorat în trei ocazii diferite de comandantul său şi de Managerul Regional pentru Armonie Socială, iar mama lui îi dedicase un mic altar, unde erau adunate toate articolele din presă şi medaliile sale, care ocupa aproape întreaga sufragerie a micului ei apartament de pe Steeles Avenue.
Dar, când venea vorba să o convingă pe fiica lui de 12 ani să se pregătească de şcoală, toată experienţa lui de poliţist nu îi folosea prea mult.
- Hai, domnişoară – gata cu somnul – la baie, spălat, pieptănat şi frezat, sau, dacă nu, Dumnezeu mi-e martor, o să te bat de o să te învineţesc şi am să te arunc pe uşă, goală cum te-a făcut mama ta. ‘Nţeles?
Moviliţa de sub pătură mârâi:
- Eşti un tată îngrozitor. Şi, dacă vrei să ştii, nu te-am iubit niciodată. Vocea era neclară, înăbuşită de pernă.
- Buhuhu, făcu Arturo, examinându-şi unghiile. O să-ţi pară rău când am să mor de cancer.
Moviliţa - al cărei nume era Ada Trouble (Pacoste) Icaza de Arana-Goldberg – aruncă pătura la o parte şi se ridică în şezut.
- Eşti pe cale să mori de cancer? E cancer la testi-cule? bătu Ada din palme, ţipând: Am să-ţi moştenesc eu lucrurile, nu-i aşa?
- Zece minute, putreziciunea dumneavoastră, spuse el şi apoi aproape că i se tăie respiraţia când văzu, pentru o secundă, cum fetiţa semăna perfect cu mama ei dimineaţa, mamă pe care nu o mai văzuse de 12 ani. La fel de bosumflată, de drăguţă, de somnoroasă şi de neprihănită şi asta îl făcu să-şi dea seama că fiica lui devenea femeie, îndepărtându-se încetul cu încetul de el. Iar el încă nu era pregătit de asta. Renunţă să se mai gândească la asta, se dădu cu aftershave şi porni grăbi spre bucătărie. Ştia, dintr-o experienţă îndelungată, că, odată ce sărea din pat, maimuţica se va repezi la bucătărie, căutând ceva de mâncare, la repezeală, înainte să o şteargă pe uşă, aşa că, dacă se grăbea, putea să-i pregătească nişte ouă cu cârnaţi înainte să-şi facă apariţia. Altfel trebuia să se lupte cu ea pentru a-i smulge punga de cereale şi fiică-sa ştia să lupte murdar.
În maşină se repezi la telefon. O pusese sub urmărire, desigur. Era poliţist – orice telefon sau computer era ca o carte deschisă pentru el, nu avea decât să formeze un anume număr pe telefonul lui de serviciu, apoi să introducă numărul ei şi un cod PIN, ca să afle pe unde şi cu cine umbla fiică-sa.
„Bine aţi venit la Clubul Scuzelor. În dimineaţa asta sunt 43 de membri activi în reţea. Mai aveţi credit pentru cinci scuze. Apăsaţi tasta unu, pentru a obţine o scuză“.
Fiică-sa apăsă tasta unu.
„Apăsaţi tasta unu dacă aveţi nevoie de o voce de adult“. Se auzi tonul.
„Apăsaţi tasta unu dacă aveţi nevoie de o voce de femeie; apăsaţi tasta doi dacă aveţi nevoie de o voce de bărbat“.
Iar, tonul.
„Apăsaţi tasta unu dacă doriţi ca scuza dumnea-voastră să fie oferită de doctorul dumneavoastră, apăsaţi tasta doi pentru reprezentantul dumneavoastră spiritual, apăsaţi tasta trei pentru un coleg de serviciu; apăsaţi tasta patru pentru psihologul dumnea-voastră, apăsaţi tasta cinci pentru tatăl dumneavoastră“
Din nou, tonul.
„Aţi ales ca scuza să vă fie oferită de tatăl dumnea-voastră. Apăsaţi tasta unu dacă doriţi ca scuza să fie trimisă şefului dumneavoastră; apăsaţi tasta doi dacă doriţi ca scuza să fie trimisă psihologului dumnea-voastră; apăsaţi tasta trei pentru directorul de şcoală“.
Tonul, încă o dată.
„Vă rugăm dictaţi scuza după semnalul sonor. După ce aţi terminat, apăsaţi tasta diez“.
„Aici detectivul Arturo Icaza de Arana-Goldberg. Fiica mea nu s-a simţit bine noaptea trecută, aşa că am lăsat-o să mai doarmă puţin. Va ajunge la şcoală la prânz“.
Continuare în ediţia tipărităFusese decorat în trei ocazii diferite de comandantul său şi de Managerul Regional pentru Armonie Socială, iar mama lui îi dedicase un mic altar, unde erau adunate toate articolele din presă şi medaliile sale, care ocupa aproape întreaga sufragerie a micului ei apartament de pe Steeles Avenue.
Dar, când venea vorba să o convingă pe fiica lui de 12 ani să se pregătească de şcoală, toată experienţa lui de poliţist nu îi folosea prea mult.
- Hai, domnişoară – gata cu somnul – la baie, spălat, pieptănat şi frezat, sau, dacă nu, Dumnezeu mi-e martor, o să te bat de o să te învineţesc şi am să te arunc pe uşă, goală cum te-a făcut mama ta. ‘Nţeles?
Moviliţa de sub pătură mârâi:
- Eşti un tată îngrozitor. Şi, dacă vrei să ştii, nu te-am iubit niciodată. Vocea era neclară, înăbuşită de pernă.
- Buhuhu, făcu Arturo, examinându-şi unghiile. O să-ţi pară rău când am să mor de cancer.
Moviliţa - al cărei nume era Ada Trouble (Pacoste) Icaza de Arana-Goldberg – aruncă pătura la o parte şi se ridică în şezut.
- Eşti pe cale să mori de cancer? E cancer la testi-cule? bătu Ada din palme, ţipând: Am să-ţi moştenesc eu lucrurile, nu-i aşa?
- Zece minute, putreziciunea dumneavoastră, spuse el şi apoi aproape că i se tăie respiraţia când văzu, pentru o secundă, cum fetiţa semăna perfect cu mama ei dimineaţa, mamă pe care nu o mai văzuse de 12 ani. La fel de bosumflată, de drăguţă, de somnoroasă şi de neprihănită şi asta îl făcu să-şi dea seama că fiica lui devenea femeie, îndepărtându-se încetul cu încetul de el. Iar el încă nu era pregătit de asta. Renunţă să se mai gândească la asta, se dădu cu aftershave şi porni grăbi spre bucătărie. Ştia, dintr-o experienţă îndelungată, că, odată ce sărea din pat, maimuţica se va repezi la bucătărie, căutând ceva de mâncare, la repezeală, înainte să o şteargă pe uşă, aşa că, dacă se grăbea, putea să-i pregătească nişte ouă cu cârnaţi înainte să-şi facă apariţia. Altfel trebuia să se lupte cu ea pentru a-i smulge punga de cereale şi fiică-sa ştia să lupte murdar.
În maşină se repezi la telefon. O pusese sub urmărire, desigur. Era poliţist – orice telefon sau computer era ca o carte deschisă pentru el, nu avea decât să formeze un anume număr pe telefonul lui de serviciu, apoi să introducă numărul ei şi un cod PIN, ca să afle pe unde şi cu cine umbla fiică-sa.
„Bine aţi venit la Clubul Scuzelor. În dimineaţa asta sunt 43 de membri activi în reţea. Mai aveţi credit pentru cinci scuze. Apăsaţi tasta unu, pentru a obţine o scuză“.
Fiică-sa apăsă tasta unu.
„Apăsaţi tasta unu dacă aveţi nevoie de o voce de adult“. Se auzi tonul.
„Apăsaţi tasta unu dacă aveţi nevoie de o voce de femeie; apăsaţi tasta doi dacă aveţi nevoie de o voce de bărbat“.
Iar, tonul.
„Apăsaţi tasta unu dacă doriţi ca scuza dumnea-voastră să fie oferită de doctorul dumneavoastră, apăsaţi tasta doi pentru reprezentantul dumneavoastră spiritual, apăsaţi tasta trei pentru un coleg de serviciu; apăsaţi tasta patru pentru psihologul dumnea-voastră, apăsaţi tasta cinci pentru tatăl dumneavoastră“
Din nou, tonul.
„Aţi ales ca scuza să vă fie oferită de tatăl dumnea-voastră. Apăsaţi tasta unu dacă doriţi ca scuza să fie trimisă şefului dumneavoastră; apăsaţi tasta doi dacă doriţi ca scuza să fie trimisă psihologului dumnea-voastră; apăsaţi tasta trei pentru directorul de şcoală“.
Tonul, încă o dată.
„Vă rugăm dictaţi scuza după semnalul sonor. După ce aţi terminat, apăsaţi tasta diez“.
„Aici detectivul Arturo Icaza de Arana-Goldberg. Fiica mea nu s-a simţit bine noaptea trecută, aşa că am lăsat-o să mai doarmă puţin. Va ajunge la şcoală la prânz“.
1.Burlacu Mihai
Buna ziua din cate stiu eu Eu,robotul e scris de Isaac Asimov in niciun caz de acest canadian.Astept sa fiu contrazis Multumesc P.S Sunt un mare fan de Sci Fi
2.kyodnb
ma scuzi...dar daca nu ai citit revista, trebuia sa te documentezi mai intai...in numarul I, unde e publicata povestirea, scrie ca s-ar fi inspirat din numele nuvelei lui Asimov...doooohhhh
3.kyodnb
de fapt scrie chiar aici, in partea de sus a paginii,la descrierea autorului...
