Colectia de povestiri sci-fi

Nu mai mâncase pâine de cinci zile ºi chiar ºi atunci când o gãsise fusese mucegãitã. Acum îi era totuna. De la moartea partenerului ei, nu mai rãmãsese nimeni care sã planteze pâinea, nimeni care sã o creascã ºi – credea ea – nimeni care sã o mãnânce.
Slãbitã, se îndreptã spre sud, pe lângã stâncile Celui Mare, atât în cãutarea unui loc de odihnã veºnicã, cât ºi în cãutare de hranã. Blana ei, care îi venise perfect când nu era nici gravidã ºi nici moartã de foame, era acum roasã peste tot, dar avea încã nevoie de cãldura pe care i-o oferea. Asta nu o împiedica, însã, ca uneori sã o agaþe cu ghearele, care creºteau din ce în ce mai mari. Câteodatã îi pãrea rãu de fâºiile care fluturau în vânt. Dar numai câteodatã.
Pe la jumãtatea dupã-amiezii, ajunse pe partea luminoasã a Celui Mare, pe o vale lungã, presãratã cu bucãþi de stâncã, proaspãt formate. Nu reuºi sã descopere drumul cel mai uºor spre sud; totul pãrea la fel de dificil ca ºi pânã aici. Pentru prima oarã de când murise partenerul ei, începu sã lãcrimeze. Umezeala care fu brusc eli-beratã de glandele ei îngheþã, acolo unde îºi mestecase blana.
Încercã sã se salveze, sãpând cu ghearele dupã sarea maro, pe care ºi-o puse direct pe piele. Nu o ajutã prea mult, doar atât cât sã devinã conºtientã de inutilitatea gestului. De ce se mai chinuia sã supravieþuiascã? De ce sã nu se predea gerului? De ce sã nu se alãture partenerului ei în moarte? Dar încã nu era pregãtitã sã-ºi ucidã puii. Se aºezã, încercând sã se încãlzeascã, în groapa pe care o sãpase...
ªi atunci vãzu urmele de pe sare.
Erau douã linii paralele care urcau din vale cãtre stâncile Celui Mare – destul de interesante în felul lor, mai ales pentru cã pe fiecare dintre ele se aflau presãrate mici bucãþele de pâine.
Uitând de ger, se aruncã deasupra lor, atentã sã nu-ºi rãneascã ghearele în sare, înghiþind cu lãcomie fiecare bucãþicã de pâine. ªi aceasta era, desigur, mucegãitã, dar nu mai rea decât se aºteptase.
În câteva minute, mâncase atât cât putuse. Se îndepãrtã de urme, spre stânci, pentru a cãuta un loc unde sã-ºi petreacã noaptea.
Cu puþin noroc, a doua zi dimineaþa putea sã-ºi continue cãlãtoria.