Colectia de povestiri sci-fi

Erno nu reuºi sã ajungã la club decât la o orã dupã ce se deschisese aºa cã, normal, localul era plin ochi ºi nu mai gãsi loc decât în spatele a trei homosexuali, a cãror trãncãnealã gãlãgioasã îl scotea din minþi. Ceea ce nici nu era foarte greu, cãci întotdeauna fusese cam nervos. Erno, în vârstã de ºaptesprezece ani, era un fel de ajutor de biotehnician, cunoscut pentru pasiunea – avântatã, dar nu foarte îndemânaticã – cu care încerca sã agaþe fiecare fatã pe care o întâlnea.
La Depozitul de oxigen – cum se numea barul – era mai multã lume decât vãzuse vreodatã. Chiar dacã Tyler Durden nu apãruse încã pe scenã, mesele erau ocupate toate, iar la bar erau cozi interminabile. Proprietara, Rosamund, se miºca necontenit în stânga ºi în dreapta, oferind bãuturi, cu faþa strãlucind de sudoare. Aglome-raþia îl enervã ºi mai tare pe Erno. Fusese printre primii care l-au descoperit pe Durden, iar acum oamenii care umpleau barul, ºi dintre care o parte veniserã probabil în urma recomandãrilor lui, i se pãreau niºte intruºi.
Reuºi cu greu sã ajungã la bar ºi îºi comandã o tincturã. Tyrus ºi Sid, niºte prieteni, îi fãcurã semn în timp ce traversa sala. Erno sorbi bãutura rece ºi aromatã, trãgând cu urechea la conversaþiile din jur, dar, încetul cu încetul, gândurile sale luarã o formã mai complicatã, arhitecturalã.
Zãri la o masã o prietenã de- a mamei sale, cu cei doi fii, care îi explicau la ce sã se aºtepte.
- Nu e doar un simplu artist de comedie, e un filozof, spunea unul dintre ei. Era un tânãr slãbãnog. Stãtea picior peste picior ºi se miºca în ritmul muzicii de jazz care se revãrsa din difuzoare. Erno îºi aminti cã-l cunoscuse la o petrecere, în urmã cu câteva zile.
- Dar ºi noi avem filozofi, rãspunse matroana. Avem chiar ºi artiºti de comedie.
- Da, dar nu ca Tyler Durden, o contrazise celãlalt fiu.
- Cred cã e un filozof istoric, adãugã primul bãiat, slãbãnogul.
- O fi, dar eu nu am auzit niciodatã de istoria asta pe care o propagã el, rãspunse femeia. Cine e mama lui?
Erno observã cã în bar se aflau mai multe femei decât asistaserã vreodatã la reprezentaþiile lui Durden. Matroanele ocupaserã deja locul. Era imposibil sã scapi de curiozitatea lor femeiascã, de tirania lor. κi dãdu seama cã avea umerii încordaþi ºi îºi roti capul, încercând sã se relaxeze.
Depozitul de oxigen fusese construit pe fosta locaþie a unui magazin din cartierul comercial al tubului de lavã din nord-vest. Era o zonã comercialã liberã, aºa cã nimeni nu avusese nimic de obiectat împotriva unui bar care vindea tincturi, deºi au apãrut ºi câþiva nemulþumiþi, când se aflã cã una dintre aceste tincturi era, de fapt, alcool. Scena era amplasatã într- un colþ, o simplã platformã de metal. Pe margini, locul era împânzit cu mese mici, iar barul era rotund, terminându-se cu o fereastrã falsã, pe care se puteau zãri imagini din Vechiul New York.
Rosamund FiicaluiDemi, care pornise aface-rea, angajase la început muzicieni locali de jazz. Dorea ca barul sã aibã o atmosferã retro, cât mai apropiatã de cea de pe vechiul Pãmânt, mai ales cã majoritatea locuitorilor de pe partea îndepãrtatã a lunii nu ajunsese niciodatã acolo. Clientela ei consta din câþiva imigranþi ºi dintr-un grup mai mare de veriºori rebeli, tineri, care erau interesaþi de avangardã. Cum mama lui nu ar fi fost niciodatã de acord cu un asemenea bar, Erno fu prin-tre primii clienþi.
Scoase un pachet de þigãri fãrã fum din buzunarul costumului sãu negru, în stilul secolului douãzeci, îºi aprinse una ºi trase adânc, imaginându-ºi cum ar fi fost viaþa lui acum o sutã de ani, pe Pãmânt. Dãdu fumul rânced ºi rece afarã pe nas ºi se surprinse în oglinda de deasupra barului: avea pãrul scurt ºi nodul de la cravatã îi era strâmb. ªi-l ajustã cu un gest care se vroia nepãsãtor.
Dupã câteva minute, uºa din spatele barului se dechise ºi îºi fãcu apariþia Tyler Durden. Se aplecã peste bar ºi schimbã câteva vorbe cu Rosamund. Câþiva bãrbaþi începurã sã fluiere ºi sã aplaude. Rosamund aruncã în aer un pahar de coniac: acesta se lovi de becurile din tavan, se roti, datoritã gravitaþiei scãzute, apoi coborî uºor în mâna sa. Dupã ce se convinse cã atrãsese astfel atenþia publicului, Rosamund sãri peste bar ºi se duse pe scenã.
- Nu aveþi altceva mai bun de fãcut decât sã veniþi aici? strigã ea publicului deja încãlzit, care îi rãspunse în cor cu înjurãturi vesele.
- Bine aþi venit la Depozitul de oxigen, continuã ea. Înainte de a-l lãsa pe Tyler sã vorbeascã, vreau doar sã vã spun cã nu îmi asum responsabilitatea spuselor lui. La urma urmei, nu e fiu-meu.
Durden pãºi pe scenã. Publicul se agitã în tãcere, puþin nervos. Tyler îºi trecu mâna peste capul ras ºi zâmbi ºmechereºte. Era un bãrbat solid, cam de treizeci de ani ºi purta o salopetã albastrã, de tehnician de mediu. În jurul taliei avea prinsã o curea pe care îi atârnau tot felul de unelte. Arãta ca un muncitor care tocmai îºi terminase schimbul.
- Faceþi dragoste, nu rãzboi! începu el. Vã mai amintiþi acest slogan? Mamele voastre vi l-au spus, pe când abia aþi început sã mergeþi la ºcoalã. Mie, unul, nu mi-a plãcut niciodatã. „Faceþi dragoste, nu rãzboi” ne zic ele. Urãsc chestia asta. Eu vreau sã fac ºi dragoste ºi rãzboi. Eu vreau ca scula mea sã nu rãmânã doar o simplã sculã. Vreau ca ea sã reprezinte ceva!
Un tip din public îi strigã imediat:
- De ce? Nu þi se mai scoalã?
Durden rânji.
- Hai sã o întrebãm. Se adresã ºliþului.
- Hei, fiule! Nu-þi mai place futaiul?
Apoi privi în sus, spre tavan, faþa cãpãtã o expresie simplã. Acum fãcea pe propriul penis:
- Salutare, tati! Ei, cum sã nu-mi mai placã?
Durden le fãcu cu ochiul la doi tipi machiaþi din primul rând, apoi se întoarse la dialogul cu penisul sãu.