Colectia de povestiri sci-fi
Literatura stiintifico-fantastica
de Nancy Kress,
el mare din apropiere ajunsese cu o lună mai devreme, dar nu mai fusesem pe acolo de mai bine de un an. În schimb, o făcuseră câțiva dintre vecinii mei – Angie Myers, Emma Karlson și văduva aceea, doamna Blanston, de la bi-serică. Se întorseseră încărcate cu suveniruri, obiecte produse de nanoroboți și, trebuie să recunosc, eșarfa pe care mi-o arătase Angie era chiar elegantă. Dar, când ai trei copii mici, e cam greu să ieși în lume.
Era o zi fierbinte de iulie, în care părea că soarele avea să rămână pe cer pentru totdeauna. Bob McPhee, vecinul de alături, își iți capul de după gard. Câinele său, un Rottweiler, pe care eu, una, nu-l plăceam deloc și de care fiica mea cea mijlocie se temea, mârâi agitându-se în lanț.
- Hei, Carol, nu ai aflat că nu mai e nevoie să faci asta de una singură? mă întrebă el. Nanomașinile pot produce câte roșii și păstăi îți dorești.
- Bună, Bob, l-am salutat, continuând să prășesc și ștergându-mi sudoarea de pe frunte. Jackie mă privea din umbra garajului. Îl așezasem pe o pătură, doar în scutece, și acum se distra de minune, în felul lui, încercând să-și sugă degetele de la picioare.
- Clifford Falls a primit patru mașinării dintr-astea, mă informă Bob. De când ieșise la pensie de la Pompieri, nu prea avea cu ce să-și ocupe timpul. Am văzut la televizor. Primarul a dat ordin să fie instalate în centru.
- Asta e bine, am răspuns, doar ca să mă aflu în treabă. Din bucătărie răsunară vocile lui Will și Kimee, care se certau pentru cine știe ce jucărie.
- Primarul se va ocupa de nanomașini. Una va fi folosită pentru mâncare, alta pentru haine, iar celelalte două vor fi folosite în funcție de cererile cetățenilor. Eu am făcut deja una, pentru o mașină sport.
Am devenit brusc atentă.
- O mașină? Serios?
- Da, de ce nu? Roboții ăia pot face orice. Oricine poate face o cerere, deocamdată la Primărie, primul venit, primul servit. După aceea ... nu știu cum o să fie, dar bănuiesc că primarul Johnson are el un plan. Acu’, frumoaso, lasă naibii buruienile alea și hai să bem o bere. O fată drăguță ca tine nu ar trebui să stea în arșiță, la prășit.
Îmi aruncă o privire răutăcioasă, deși știam că glumea. Sau, cel puțin, așa speram. Bob are peste cinzeci de ani, dar se ține destul de bine pentru vârsta lui, lucru de care e perfect conștient. Dar la fel de conștient e și de faptul că eu nu mă pretez la chestii de genul ăsta. Chiar dacă Jack m-a lăsat cu ochii în soare acum două luni, nu sunt genul de femeie care să se distreze cu bărbați însurați.
- Îmi plac roșiile de grădină, i-am spus. Cele de la supermarket nu au niciun gust.
- Dar nanomașinile nu produc roșii din alea modificate genetic, răspunse el, cu aerul acela superior cu care de obicei bărbații le corectează pe femei. Mașinăriile alea o să scoată cele mai bune roșii care s-au mâncat vreodată în orășelul ăsta.
- Așa să fie. Exact în acel moment, Will și Kimee au ieșit urlând pe verandă și Jackie s-a speriat și a început să plângă și n-am mai avut timp să aflu mai multe despre nanomașini.
continuarea în ediția tipărită
