Colectia de povestiri stiintifico-fantastice

de Theodore Sturgeon,

Dac� a murit, mi-am spus, nu o voi mai g�si niciodat� în aceast� rev�rsare orbitoare a luminii lunii asupra m�rii albe, cu valuri zgomotoase care spal� nisipul palid. Mai întotdeauna, sinuciga�ii care se împu�c� sau se înjunghie în piept, �i-l dezgolesc înainte de actul fatal; acela�i impuls ciudat îi face pe cei care vor s� se înece s� se dezbrace complet înainte de a intra în ap�.
Pu�in mai devreme, mi-am zis, sau pu�in mai târziu �i dunele ar fi umbrit nisipul înspumat. Deocamdat�, singura umbr� era a mea, o alungire sub�ire �i inconsistent�, la fel de neagr� ca o pelicul� de film.
Pu�in mai devreme, mi-am zis, �i a� fi z�rit-o mergând pe ��rmul argintiu, c�utând un loc îndeajuns de izolat în care s�-�i g�seasc� sfâr�itul. Pu�in mai târziu �i picioarele mele s-ar fi r�zvr�tit împotriva nisipului umed, acel nisip aproape mi�c�tor, care nu ar fi permis unui om gr�bit s� se mi�te prea repede.
�i, într-adev�r, picioarele m-au l�sat �i iat�-m� în genunchi, sufocat – nu de grija ei, cel pu�in nu deocamdat�, ci din cauza lipsei de aer.
Totul în jurul meu începu s� se precipite: vântul se înte�i, aducând cu el pic�turi mari de ap� s�rat�; culori peste culori �i diverse nuan�e care nici m�car nu erau culori, ci ni�te senza�ii de alb �i argintiu. Dac� lumina s-ar fi transformat în sunet, ar fi sunat ca marea, lovindu-se de ��rm, �i dac� urechile mele s-ar fi transformat în ochi, ar fi putut vedea lumina.
M-am ghemuit pe nisipul umed, încercând s�-mi trag sufletul �i m-am trezit dintr-odat� acoperit de valurile învolburate, care îmi atingeau cu gin-g�ie genunchii �i care m� umplur� pân� la talie de spum� �i iarb� de mare. Mi-am ap�sat ochii cu degetele, încercând s�-i deschid. Apa de pe buzele mele avea gust de lacrimi, iar întunericul din jurul meu urla ca o hait� de lupi.
�i atunci am v�zut-o.
Umerii ei albi se curbau armonios deasupra valurilor înspumate. Probabil c� îmi sim�ise prezen�a – poate c� o strigasem – c�ci se întoarse spre mine. Î�i duse pumnii la tâmpl� �i fa�a i se schimonosi, dup� care scoase un strig�t plin de disperare �i de furie �i se arunc� în valuri, disp�rând sub ap�.
Mi-am aruncat pantofii �i am început s� m� târ�sc spre ea, strigând, urlând cât m� �ineau pl�mânii �i încercând s� m� ag�� de umbrele albe de pe nisip, cu mâinile înghe�ate de r�ceala apei. Am mers pân� am ajuns în dreptul ei, iar un val mai puternic a împins-o chiar în mine, dându-ne pe amândoi peste cap. Am încercat s� m� redresez, am ie�it la suprafa�� i am deschis ochii: luna, de culoare alb-verzuie, devenise diform�. Am sim�it sub picioare nisipul mi�c�tor �i cu mâna stâng� am prins-o de p�r.
Valul care se retr�gea acum o împinse de lâng� mine �i, pentru o clip�, se desprinse din mâna mea, ca aburul scos de o locomotiv�. În momentul acela puteam s� jur c� murise, dar cumva reu�i s� se întoarc� la mine, zb�tându-se s� r�mân� la suprafa��.
M� lovi în ureche, atât de tare încât am sim�it c� îmi dau lacrimile de durere. Am prins-o din nou de p�r, cât am putut de strâns, încercând s� nu o mai pierd. Acum nu i-a� mai fi putut da drumul nici dac� a� fi vrut. Un nou val o trimise spre mine, se ag�� cu putere de gâtul meu �i, îmbr��i�a�i, ne afundar�m din nou în apa adânc�.
- Nu ... nu ... nu �tiu s� înot! i-am strigat.
- Las�-m� în pace, mi-a r�spuns gâfâind. O, Doamne-Dumnezeule, de ce nu vrei s�... (spuneau degetele ei, înfipte în gâtul meu) s�-mi dai drumul (spunea pumnul ei mic �i puternic)?
A�a c� nu am avut de ales �i i-am tras dou� dosuri de palm� în ceaf�. Cred c� a le�inat, pentru c� a încetat s� se mai zbat� �i, cu un ultim efort, am reu�it s� o trag pe ��rm.
De acolo am c�rat-o pân� pe o dun�, punând astfel distan�� între noi �i marea agitat�. Deasupra noastr� vântul �uiera ceva mai domol. Lumina lunii str�lucea puternic. I-am frecat încheieturile �i i-am tras u�or dou� palme peste fa��, spunându-i c� totul era în regul� �i repetându-i ni�te nume, pe care le �tiam dintr-un vis ce îl avusesem cu mult înainte s� aud de cazul ei.
R�mase întins� pe spate, r�suflând greu; pe buze îi r�s�ri un mic zâmbet, zâmbet care nu se reg�sea îns� �i în ochii ei chinui�i �i înconjura�i de riduri adânci. Era con�tient�, dar de-abia respira; închise ochii, dar puteam înc� s� z�resc tortura din ei.
- De ce nu mi-ai dat drumul? întreb� dup� o vreme. Deschisese ochii din nou �i m� privea fix. P�rea atât de nefericit� încât frica nu-�i putea g�si locul în suferin�a ei. Apoi închise ochii din nou �i îmi spuse: Cred c� �tii cine sunt, nu?
- Da, �tiu, i-am r�spuns.
Atunci începu s� plâng�.
Am a�teptat f�r� s� zic nimic �i, când s-a oprit din plâns, dunele din jur erau acoperite de umbre. A durat ceva.
Îmi zise:
- Nu �tii cine sunt. Nimeni nu �tie.
I-am r�spuns:
- Am citit despre tine în ziare.
- Prostii, spuse ea. Deschise din nou ochii �i privirea ei îmi travers� încet fa�a, se opri pu�in pe umeri, apoi urc� pe gur� �i, în sfâr�it, îmi atinse pentru o secund� ochii. Nimeni nu �tie cine sunt.
Am a�teptat o vreme s� fac� o mi�care sau s� mai spun� ceva, dup� care i-am zis:
- Atunci spune-mi tu cine e�ti.
- Dar tu cine e�ti? m� întreb�, întorcându-�i privirea de la mine.
- Cineva care ...
- Da?
- Nu acum. Poate am s�-�i spun mai târziu.
Se ridic� pe nea�teptate în �ezut �i încerc� s�-�i acopere goliciunea.
- Unde-s hainele mele?
- Nu le-am v�zut.
- O, spuse ea, îmi amintesc. Le-am acoperit cu nisip, undeva la baza dunei. Am încercat s� le ascund, ca s� nu le poat� g�si nimeni ... Ur�sc nisipul. Am vrut s� m� înec în nisip, dar e imposibil. Nu te mai uita la mine! îmi strig�, pe nea�teptate. Nu-mi place s� m� prive�ti. Î�i întoarse capul de parc� ar fi c�utat un loc în care s� se ascund�. Nu pot r�mâne a�a! Ce pot s� fac? Unde s� m� duc?
- Hai, am spus �i i-am întins mâna.
M� l�s� s� o ajut s� se ridice, dup� care î�i trase rapid mâna din a mea.
- Nu m� atinge. Pleac� de lâng� mine.
- Uite, i-am zis, începând s� cobor duna spre locul în care aceasta se f�cea una cu plaja.
În cele din urm�, se hot�rî s� m� urmeze. Privi peste dun�, acolo unde aceasta era înalt� pân� la piept, apoi urm� linia orizontului pân� ce ajunse la nivelul genunchilor.
- Acolo?
Îi f�cui semn c� da.
- Nu le-am v�zut.
- E atât de întuneric. P�i peste ridic�tura de nisip, disp�rând în umbra neagr� a lunii. Se mi�ca cu mult� grij�, pipâind nisipul cu degetele de la picioare, îndreptându-se spre partea mai înalt� a dunei, de unde nu o mai puteam vedea, din cauza întunericului. M-am a�ezat pe nisipul luminat de lun�.
- Nu veni dup� mine, strig� ea.
M-am ridicat �i am f�cut câ�iva pa�i înapoi. Ascuns� de întuneric, i-am putut totu�i asculta respira�ia agitat�.
- Nu pleca, mi-a spus.
Am a�teptat.
- Acolo, îmi ar�t� ea cu mâna. În întuneric. Fii... Nu te apropia de mine acum. Fii... doar o voce.
M-am îndep�rtat a�a cum îmi spusese �i m-am a�ezat pe nisip, la vreo trei metri de ea.
Atunci a început s�-mi spun� povestea ei. Care era total diferit� de cea din ziare.