Colectia de povestiri sci-fi

Expediþia Proxima Centauri, sponsorizatã de Fundaþia Jordan în anul 2119, a fost prima încercare oficialã de a ajunge la cele mai apropiate stele din  aceastã galaxie. De ne-am putea ima-gina mãcar, orice soartã nefericitã a ei...
Citat din Romantismul astrografiei moderne, de Franklin Buck, publicat de Lux Transcriptions, Ltd., 3.50 cr.

- Un mutant! Fereºte-te!
Hugh Hoyland se aruncã jos, fãrã sã piardã nicio clipã. Un proiectil de fier, mare cât un ou, zãngãni lovindu-se de peretele despãrþitor chiar deasupra capului sãu, cu o forþã ce promitea sã-i spargã þeasta. Viteza cu care s-a ghemuit a fãcut sã i se ridice picioarele de pe plãcile de pardosealã. Înainte sã se aºeze încet pe podea, îºi aºezã picioarele pe peretele despãrþitor din spatele lui ºi împinse. Asta îl aruncã brusc de-a lungul pasajului într-un plonjon lung, drept, cu cuþitul scos ºi pregãtit.
Se rãsuci în aer, verificã peretele opus atingându-l cu tãlpile la colþul pasajului de unde îl atacase mutantul, apoi aterizã uºor în picioare. Cealaltã arterã a pasajului era goalã. Cei doi tovarãºi ai sãi l-au ajuns din urmã, alunecând cu dificultate pe dalele de pardosealã.
- A plecat? întrebã Alan Mahoney.
- Da, încuviinþã Hoyland. Am zãrit-o pentru o clipã, când a trecut prin trapa aceea. Era o femelã, cred. Pãrea cã avea patru picioare.
- Cu douã picioare sau patru, nu o s-o mai prindem niciodatã, comentã cel de-al treilea bãrbat.
- Cine naiba vrea s-o prindã? protestã Mahoney. Eu, cel puþin, nu.  
- Eu, unul, vreau, zise Hoyland. Pe Jordan, dacã nimerea cu doi inch mai aproape, aº fi fost numai bun pentru Convertizor.
- Nu poate niciunul dintre voi sã spunã trei cuvinte fãrã sã înjure? îi certã cel de-al treilea. Dacã v-ar auzi Cãpitanul? spuse el, în timp ce-ºi atinse fruntea în semn de respect când aminti de Cãpitan.
- Oh, pe Jordan! izbucni Hoyland, nu mai fi aºa de înþepat, Mort Tyler. Nu eºti încã om de ºtiinþã. Cred cã sunt la fel de devotat ca ºi tine, nu e niciun pãcat de moarte sã-þi dai drumul sentimentelor din când în când. Chiar ºi savanþii fac asta. I-am auzit eu.
Tyler a deschis gura sã protesteze, apoi s-a rãzgândit.
Mahoney l-a atins pe Hoyland pe braþ.
- Uite, Hugh, se rugã el, hai sã ieºim de aici. N-am mai fost niciodatã atât de sus. Sunt irascibil, vreu sã mã întorc jos, unde pot sã-mi simt greutatea pe picioare.
Hoyland privi rânjind la trapa prin care dispãruse agresorul, în timp ce mâna îi zãbovea pe mânerul cuþitului, apoi se întoarse spre Mahoney:
- OK, puºtiule, zise el, oricum e lung drumul pânã jos.
Se rãsuci ºi se strecurã înapoi la trapa pe unde ajunseserã la nivelul la care erau acum, ceilalþi doi urmându-l foarte aproape.       
Fãrã sã ia în seamã scara pe care urcaserã, intrã în spaþiul dintre scãri ºi pluti uºor în jos, spre puntea aflatã la 15 picioare sub ei. Tyler ºi Mahoney veneau imediat dupã el. O altã trapã, situatã în diagonalã, la câteva picioare de prima, le-a permis accesul spre o punte inferioarã. Jos, jos, co-borau tot mai jos, trecând de zeci de nivele, tãcute, obscur luminate ºi misterioase. De fiecare datã, cu cât cãderea era puþin mai rapidã, cu atât aterizarea era mai grea. Într-un final, Mahoney protestã.
- Hai sã mergem restul drumului, Hugh. Aproape cã mi-am rupt picioarele la ultima sãriturã.
- În regulã. Dar ne va lua mai mult timp. Cât de departe trebuie sã ajungem? A þinut cineva socoteala?
- Avem de trecut în jur de 70 de nivele ca sã ajungem la fermã, rãspunse Tyler.
- De unde ºtii? întrebã cu suspiciune Mahoney.
- Le-am numãrat, idiotule. ªi când coboram, am scãzut câte unul pentru fiecare punte.
- Nu cred. Numai un savant poate sã socoteascã în felul acesta. Doar pentru cã înveþi sã citeºti ºi sã scrii, crezi cã ºtii totul?
Hoyland interveni înainte sã degenereze totul într-o gâlceavã.
- Tacã-þi gura, Alan. Poate cã ºtie. Îi merge mintea la astfel de lucruri. În orice caz, par a fi într-adevãr 70 de punþi, gravitaþia era destul de micã.
- Poate i-ar plãcea sã numere lamele cuþitului meu.
- Las-o baltã, îþi zic. Duelul e interzis în afara satului. Asta e Regula.
Au continuat deplasarea în liniºte, fugind uºor de-a lungul scãrilor, pânã când creºterea în greutate pe care o simþeau cu fiecare nivel i-a forþat sã-ºi încetineascã paºii. Deodatã, au trecut la un nivel luminat destul de puternic ºi aflat la o distanþã dublã faþã de punþile de deasupra. Aerul era umed ºi cald, iar priveliºtea era ascunsã de vegetaþie.
- Ei bine, am ajuns în sfârºit jos, zise Hugh. Nu recunosc aceastã fermã; cred cã am coborât pe altã parte.
- Uite un fermier, spuse Tyler.
κi puse degetele lui mici la buze ºi fluierã, apoi strigã:
- Hei, camarade! Unde ne aflãm?
Þãranul îi analizã încet ºi le indicã monosila-bic pasajul principal cãtre propriul lor sat.
O plimbare vioaie de o milã ºi jumãtate printr-un tunel larg, moderat de aglomerat -  cãlãtori, hamali, o cãruþã rãtãcitã, un om de ºtiinþã impunãtor, legãnându-se într-o litierã purtatã de patru zdrahoni ºi precedat de ajutorul sãu, ca sã îi facã loc sã treacã prin mulþime – o milã jumãtate de plimbare i-a adus la sat, un compartiment spaþios de trei nivele înãlþime ºi poate de zece ori mai întins. S-au despãrþit ºi a  mers fiecare pe drumul lui, Hugh spre comandamentul din barãcile cadeþilor – tineri burlaci care nu mai locuiau cu pãrinþii. S-a spãlat ºi a mers în compartimentul unchiului sãu, pentru care lucra ca sã-ºi câºtige pâinea. Mãtuºa lui se uitã la el când intrã, dar nu spuse nimic.